SUA
International

SUA sancționează zeci de firme rusești, oligarhi și politicieni

SUA sancționează zeci de companii rusești din apărare, sute de membri ai Dumei din Rusia și pe șeful celei mai mari bănci

SUA au impus joi noi sancțiuni împotriva Rusiei, luând în vizor zeci de companii de apărare rusești, sute de membri ai parlamentului și pe șeful executiv al celei mai mari bănci din stat, în contextul în care Washington vrea să pună tot mai multă presiune pe Moscova, din cauza invaziei din Ucraina.

SUA anunţă impunerea de sancţiuni împotriva a peste 400 de persoane şi entităţi, printre care oligarhi ruşi, politicieni şi companii de apărare în legătură cu invadarea Ucrainei, în contextul în care liderii occidentali se întâlnesc la Bruxelles pentru a discuta răspunsul lor la război, relatează Reuters, AFP şi DPA.

Tot joi, SUA au anunţat că sunt gata „să primească până la 100.000 de ucraineni şi alte persoane care fug de agresiunea Rusiei”, se menţionează într-un comunicat al Casei Albe.

De asemenea, Washingtonul va debloca „peste un miliard de dolari în finanţări suplimentare” pentru a întări ajutorul umanitar în Ucraina, dar şi pentru a face faţă „impactului grav” al conflictului în alte părţi ale lumii, în special „creşterea netă a insecurităţii alimentare”, potrivit aceleiaşi surse.

În acelaşi timp, SUA lansează „Iniţiativa pentru rezilienţă democratică europeană”, cu o finanţare de 320 de milioane de dolari, pentru a susţine libertatea media, rezistenţa socială şi drepturile omului în Ucraina şi ţările vecine, transmite Agerpres.

Departamentul american al Trezoriei a emis de asemenea un ghid care avertizează că tranzacțiile privind aurul care implică Rusia ar putea fi sancționate de autoritățile Statelor Unite, care vor să oprească Rusia de la a ocoli sancțiunile, conform Reuters.

„Scopul nostru aici este de a înlătura metodic beneficiile și privilegiile de care Rusia se bucura cândva ca participant la ordinea economică internațională”, a spus un oficial de rang înalt din administrația americană.

SUA și aliații săi au impus câteva runde de sancțiuni, inclusiv asupra celei mai mari bănci din Rusia și asupra lui Vladimir Putin, de când forțele ruse au invadat Ucraina acum aproape patru săptămâni în cel mai mare asalt asupra unui stat european de la Al Doilea Război Mondial și până în prezent.

Oficialul american a spus că țara se va confrunta cu inflație și recesiune care vor exclude țara din topul celor mai mari 20 de economii ale lumii.

„Rusia se va confrunta în curând cu o lipsă acută de idei, talent și tehnologie pentru a fi competitivă în secolul 21, iar Putin va rîmâne cu un eșec strategic provocat de el”, a spus oficialul.

blank