Statele Unite au deschis o nouă etapă a confruntării cu Iranul, transferând disputa din Golful Persic în Consiliul de Securitate al ONU, unde administrația Trump încearcă să obțină o rezoluție care să oblige Teheranul să înceteze atacurile asupra navelor comerciale și minarea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii, potrivit unei declarații de presă făcute de Secretarul de Stat Marco Rubio la Casa Albă.
Inițiativa vine în paralel cu justificarea oficială a Washingtonului că operațiunea militară americană împotriva Iranului și-a atins deja obiectivele.
Washingtonul cere ONU să sancționeze blocarea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio a descris noua inițiativă diplomatică drept un moment decisiv pentru credibilitatea Națiunilor Unite, după ce o rezoluție similară a fost blocată luna trecută de Rusia și China.
„Cred că acesta este un test real pentru ONU, ca instituție care funcționează”, a declarat Rubio în briefingul susținut la Casa Albă.
El a explicat că textul a fost revizuit pentru a evita o nouă confruntare directă în Consiliul de Securitate.
„Nimeni nu și-ar dori să vadă această rezoluție blocată din nou și am făcut câteva ajustări de limbaj. Nu știu dacă asta va evita sau nu un veto”, a spus șeful diplomației americane.
Documentul redactat de SUA împreună cu Bahrain, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Qatar condamnă acțiunile Iranului de „închidere, obstrucționare și taxare” a libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz și solicită oprirea imediată a atacurilor asupra navelor comerciale, dezvăluirea pozițiilor minelor marine și cooperarea la operațiuni internaționale de deminare.
Nave Strâmtoarea Ormuz / sursa foto: captură video
Rubio a formulat și un apel direct către Moscova și Beijing:
„Le-am spus atât chinezilor, cât și rușilor, că este în interesul lor ca această rezoluție să fie adoptată și să existe presiune asupra Iranului, pentru că este în interesul lor să nu vadă căile maritime internaționale închise și provocând haos economic în zeci și zeci de țări din lume.”
Cererea dură adresată Iranului: Să înceteze să arunce în aer nave
Potrivit textului consultat de Reuters, Iranului i se cere nu doar să oprească acțiunile ostile, ci și să permită un coridor umanitar pentru transporturile de alimente, fertilizanți și alte bunuri esențiale care nu mai pot circula prin Golf.
Rubio a rezumat poziția americană fără echivoc:
„Tot ce le cerem este să condamne aceste acțiuni, să ceară Iranului să înceteze să arunce în aer nave, să scoată aceste mine și să permită trecerea ajutorului umanitar.”
Rezoluția este plasată sub Capitolul VII al Cartei ONU, ceea ce oferă Consiliului de Securitate posibilitatea ca, în lipsa conformării Iranului, să revină în 30 de zile cu sancțiuni sau alte măsuri coercitive.
Marco Rubio susține că războiul principal s-a încheiat
În aceeași apariție, Rubio a încercat să transmită că faza ofensivă a războiului americano-iranian este oficial închisă și că Washingtonul nu urmărește reluarea imediată a atacurilor directe.
„Operațiunea Epic Fury s-a încheiat. Ne-am atins obiectivele acestei operațiuni. Nu ne dorim apariția unei noi situații militare. Ceea ce preferă președintele este calea păcii și un acord”, a declarat oficialul american.
Reamintim că această precizare vine pe fondul criticilor din Congres, unde mai mulți parlamentari au susținut că administrația Trump a depășit limita legală de 60 de zile pentru desfășurarea de acțiuni militare fără o aprobare suplimentară.
Donald Trump suspendă temporar „Project Freedom”
Deși Rubio anunțase că noua misiune navală americană din Ormuz continuă pentru a escorta petrolierele și cargourile blocate, președintele Donald Trump a intervenit marți seară și a anunțat o schimbare de tactică.
Evenimentul Zilei (EVZ) a furnizat informații potrivit cărora Trump a transmis că „Project Freedom” va fi pus în pauză pentru o perioadă scurtă, invocând „progrese importante” către un posibil acord cu Iranul și necesitatea de a testa dacă negocierile pot produce un rezultat concret.
Cu toate acestea, liderul american a subliniat că blocada și presiunea militară asupra traficului către porturile iraniene rămân în vigoare.
Suspendarea reprezintă o întorsătură importantă, deoarece operațiunea fusese lansată abia luni pentru a scoate din impas sute de nave captive în strâmtoare.
Drama umanitară din Strâmtoarea Ormuz
Înainte de anunțul lui Trump, Rubio descrisese „Project Freedom” ca pe o misiune defensivă și umanitară menită să salveze echipajele blocate în Golf.
„Acești oameni sunt izolați, flămânzi, vulnerabili și cel puțin 10 marinari civili au murit din această cauză”, a spus secretarul de stat american.
Potrivit datelor furnizate de administrația SUA, aproximativ 23.000 de membri ai echipajelor din 87 de țări se află încă pe nave care nu pot traversa în siguranță, iar înaintea conflictului aproape 20% din fluxul global de petrol trecea zilnic prin Strâmtoarea Ormuz.

