SUA
International

SUA blochează toate livrările de sisteme Patriot către România și alte state. Ucraina are prioritate

Guvernul SUA a decis să înghețe toate comenzile deschise pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot și rachetele interceptoare, până când Ucraina va dispune de suficiente sisteme pentru a se apăra împotriva atacurilor aeriene rusești, relatează Financial Times.

Conform FT, această decizie va fi anunțată oficial joi. Hotărârea urmează declarației președintelui Joe Biden de săptămâna trecută în Italia, în care a anunțat angajamente suplimentare pentru furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, inclusiv baterii Patriot.

SUA blochează toate livrările de sisteme Patriot către România și alte state. Ucraina are prioritate
Președintele Biden a menționat că cinci țări au fost de acord să trimită sisteme Patriot și alte sisteme de apărare aeriană în Ucraina.

El a subliniat că alte țări care așteaptă livrări de sisteme americane vor trebui să aștepte, deoarece „tot ce avem va merge în Ucraina până când nevoile lor vor fi satisfăcute”.

Biden a adăugat că Kievul va începe să primească mai multe sisteme „relativ repede”, asta după ce Statele au semnat un acord de securitate pe 10 ani.

Decizia de joi va reafirma angajamentul SUA față de Kiev, asigurându-se că Ucraina va primi sistemele Patriot necesare pentru a proteja orașele și infrastructura critică, au declarat sursele pentru publicație.

Printre țările care au comenzi deschise pentru livrarea viitoare de sisteme Patriot se numără Polonia, România și Germania. Spania are, de asemenea, o comandă deschisă pentru lansatoare Patriot, iar coaliția NATO a plasat o comandă pentru 1.000 de rachete Patriot în ianuarie.

SUA Patriot

România are în prezent 4 sisteme Patriot dintre care doar două sunt operaționale. Cel de-al treilea ar urma să fie operațional la finele lui 2024, iar cel de-al patrulea ar urma să intre în funcțiune în 2025. Totodată, țara noatră a mai commandat încă 3 sisteme Patriot care încă nu au fost livrate, iar decizia de astăzi a Statelor Unite va întârzia și mai mult recepția acestor sisteme de apărare.

Cu o zi înainte, Statele Unite au anunțat că nu vor putea furniza Elveției rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot în intervalul de timp preconizat, deoarece prioritatea este acordată noilor livrări către Ucraina.

blank