Preşedintele american Joe Biden a declarat că nu regretă decizia sa de a încheia retragerea trupelor americane din Afganistan la sfârşitul lunii august, cerând afganilor să găsească „voinţa de a se lupta”.
„Nu regret decizia mea„, a spus preşedintele SUA, Joe Biden, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă. Ultimele trupe americane ar urma să părăsească Afganistanul la 31 august, după 20 de ani de război purtat de Statele Unite în această ţară.
De când preşedintele democrat a anunţat acest termen, în urmă cu aproximativ o lună, talibanii câştigă constant teren. Ei au preluat marţi controlul în două noi capitale de provincie afgane, Farah, în vest, şi Pul-e Khumri, în nord, de unde civilii au fugit în masă.
Afganii ”trebuie să aibă voinţa de a lupta” şi ”trebuie să lupte pentru ei înşişi, pentru naţiunea lor”, a subliniat preşedintele american. ”Am cheltuit peste 1.000 de miliarde de dolari în 20 de ani, am instruit şi echipat (…) peste 300.000 de militari afgani”, a spus el, preluat de agenţia Anadolu. Joe Biden a dat asigurări că americanii îşi vor ”ţine promisiunea” de a sprijini în continuare logistic şi financiar armata afgană.
În aceeaşi ordine de idei, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a subliniat marţi că forţele armate afgane sunt ”mult mai numeroase” în faţa talibanilor şi că au ”potenţialul de a provoca mult mai multe victime”. „Această idee că avansarea talibanilor nu poate fi oprită (…), nu este realitatea de pe teren„, a apreciat purtătorul de cuvânt.
Talibanii care avansează într-un ritm rapid, controlează de acum opt din cele 34 de capitale provinciale ale Afganistanului, dintre care şase din nouă în nordul ţării, luptele continuând în celelalte trei. De asemenea, talibanii au continuat asaltul în jurul Mazar-i-Sharif, cel mai mare oraş din nord. Dacă la rândul său, aceasta ar cădea în mâinile talibanilor, guvernul afgan nu ar mai avea controlul asupra întregii regiuni, care în mod tradiţional s-a opus cu înverşunare talibanilor.