Bancnotele de dolari care ajung în SUA după ce au circulat în Asia vor intra în carantină, pentru a limita riscul de propagare a noului coronavirus, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt al Băncii Centrale americane (Fed), informează AFP.
SUA a decis aceste bancnote vor rămâne închise pentru o perioadă minimă de 7-10 zile, în loc de 5 zile cum se întâmpla până acum, şi până la maximum 60 de zile, a precizat sursa citată, confirmând relatări apărute în presa de peste Ocean. “Ca măsură de precauţie, procedurile de tratament a banilor au fost modificate” pentru “bancnotele trimise din Asia”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.
Măsura este în vigoare din 21 februarie şi, deocamdată, nu vizează decât bancnotele venite din Asia, dar ar putea fi extinsă dacă autorităţile americane din domeniul sanitar consideră necesar acest lucru, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Fed.
Şi Banca Centrală a Chinei a transmis la jumătatea lunii februarie că bancnotele folosite vor fi dezinfectate şi plasate în carantină pe o perioadă de până la 14 zile înainte de a fi repuse în circulaţie.
Coreea de Sud vrea să ardă banii
Totodată, Banca Centrală din Coreea de Sud (BOK) a anunţat vineri că bagă în carantină pentru două săptămâni bancnotele pentru a înlătura orice urmă de coronavirus şi chiar va arde o parte din ele în efortul de a stopa epidemia, potrivit Reuters.
În plus, BOK va supune bancnotele “unui proces de spălare” la temperaturi extrem de ridicate, aşa cum a făcut întotdeauna, înainte de a le repune în circulaţie.
“Pentru tot numerarul care vine la Banca Centrală de la băncile locale, Banca Centrală a Coreei de Sud le va păstra în siguranţă timp de două săptămâni, ţinând cont că virusul dispare după nouă zile”, a declarat pentru Reuters o oficialitate a BOK sub rezerva anonimatului, adăugând că deja au fost înăsprite procedurile de rutină pentru incinerarea bancnotelor murdare colectate din întreaga ţară, în scopul de a combate extinderea epidemiei.
Conform procedurilor standard din Coreea de Sud, bancnotele sunt supuse unor temperaturi de 150 de grade Celsius timp de două-trei secunde, apoi sunt păstrate la 42 de grade Celsius după împachetarea lor, ceea ce efectiv dezinfectează bancnotele, a explicat BOK.
Sursa: Agerpres
dolari, sua, coreea de sud, bani,