Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) al SUA a anunţat joi prelungirea cel puţin până la 21 aprilie
Featured, International

SUA a decis prelungirea restricțiilor la granița cu Mexicul

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) al SUA a anunţat joi prelungirea cel puţin până la 21 aprilie a restricţiilor privind trecerea frontierei cu Mexicul, informează dpa.

În aceeaşi zi, o oficialitate de la Casa Albă, citată de Reuters, a declarat că SUA vor transmite migranţilor un mesaj “mai agresiv” de descurajare a intrării în Statele Unite.

Restricţiile de călătorie impuse de DHS se aplică şi la graniţa cu Canada şi au rolul “de a împiedica răspândirea şi mai mare a COVID-19”, în colaborare cu partenerii mexicani şi canadieni. Sunt limitate călătoriile “neesenţiale” cu trecerea frontierelor terestre ale SUA, permiţându-se însă fluxurile comerciale şi deplasările importante, arată un mesaj difuzat de departament în reţeaua Twitter.

Duminică se împlineşte un an de la adoptarea măsurilor respective, care au fost ulterior prelungite lunar, reaminteşte dpa.

Roberta Jacobson, coordonatoare a preşedinţiei americane pentru frontiera de sud, a arătat în aceeaşi zi că mesajul Washingtonului, după ce avertismentele anterioare nu au oprit mii de migranţi din America Centrală să se îndrepte către frontiera Mexicului cu SUA, “nu este ‘nu veniţi acum’, ci ‘nu veniţi astfel, niciodată’. Modul de intrare în Statele Unite este pe căi legale”.

Administraţia condusă de preşedintele american Joe Biden se confruntă cu o criză umanitară tot mai acută la graniţa cu Mexicul, în ciuda promisiunilor că politica de imigrare va fi mai umană. Numărul de refugiaţi din cauza violenţelor, dezastrelor naturale şi dificultăţilor economice din America Centrală continuă să crească, arată Reuters.

Edgar Ramirez, ataşat DHS la ambasada americană din Ciudad de Mexico, a avertizat că “deşi campaniile de vaccinare ne dau speranţe că putem începe să controlăm COVID-19, nu putem încă să lăsăm garda jos”.

Ministerul de externe mexican a confirmat colaborarea cu autorităţile americane. Mexicul restricţionează începând de vineri traficul rutier către frontierele din nord şi din sud pentru activităţi neesenţiale.

Tot mai mulţi migranţi trec însă ilegal din Mexic în Statele Unite, iar oficialii americani au dificultăţi tot mai mari la procesarea cazurilor de copii neînsoţiţi. Mulţi minori au fost reţinuţi cu zilele în unităţi ale poliţiei de frontieră, în condiţii asemănătoare cu cele din închisori, în aşteptarea plasării în adăposturi supraaglomerate.

Reuters apreciază că pentru Biden, care se confruntă şi cu critici din partea opoziţiei republicane, nu este uşor să pună capăt politicilor dure împotriva migraţiei instituite de predecesorul său, Donald Trump. Mesajele anterioare ale unor oficiali americani către migranţi le cereau să îşi amâne intrarea în SUA, dar preşedintele a adoptat o atitudine mai fermă. Într-un interviu difuzat marţi de televiziunea ABC, Biden le-a transmis: “nu veniţi”, promiţând însă că vor putea în curând să ceară azil în SUA acolo unde se află.

Jacobson a insistat joi că politica în vigoare – conform unei reglementări sanitare cunoscute ca Titlul 42 – prevede expulzarea migranţilor care încearcă să treacă ilegal frontiera, cu excepţia copiilor neînsoţiţi. Ea a recunoscut însă că mulţi migranţi sunt înşelaţi de traficanţii de persoane, care le spun că frontiera este deschisă. De aceea, Statele Unite vor face eforturi mari de a-şi transmite mesajul prin media sociale, posturi de radio şi organizaţii neguvernamentale din Guatemala, El Salvador şi Honduras.

În februarie, autorităţile de frontieră americane au reţinut aproximativ 100.000 de migranţi la frontiera cu Mexicul, cel mai mare bilanţ lunar din ultimul an şi jumătate. În unităţile de la graniţă se aflau joi circa 4500 de copii. În ciuda anunţurilor privind aplicarea în continuare a Titlului 42, s-a permis intrarea în SUA a mai mult de jumătate din cei 19.000 de migranţi sosiţi ca familii luna trecută. Jacobson a explicat că numărul de expulzări a fost limitat din cauză că Mexicul nu dispune de capacitatea de a-i primi pe cei returnaţi.


blank