Studiile Băncii Naționale a României (BNR) arată că impactul ieşirii Marii Britanii din UE nu reprezintă un cutremur major pentru economie, iar accesul firmelor şi al populaţiei la finanţare nu va fi afectat, a declarat joi Florian Neagu, director adjunct al Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR. Acest lucru este și o consecință a faptului că România nu a reușit să aducă mai mult capital britanic în ţară, a precizat el.

Studiile Băncii Naționale: Economia Romaniei, afectată foarte puțin de Brexit

Deşi avem un acord, mai sunt încă multe necunoscute, mai ales legate de implementare, a precizat reprezentantul BNR.

Studiile Băncii Naționale arată că impactul Brexit pentru economia României este modest, poate printre cele mai mici din UE, motivul principal fiind gradul redus de integrare. Nu am reuşit în ultimele decenii pe partea economică să creştem această conexiune, să aducem mai mult capital britanic în ţară”, a spus Neagu.

Consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE sunt gestionabile, atât pentru economie, cât şi pentru sectorul bancar, a susţinut reprezentantul BNR. El a participat la conferinţa online „Impactul Brexit-ului asupra afacerilor din România”, organizată de Financial Intelligence.

În România există sub 3000 de firme cu capital britanic
Potrivit acestuia, numărul firmelor cu capital britanic din România este redus, în jur de 3.000 de firme, unele mari sau foarte mari, însă rolul acestor firme în economia românească rămâne modest.

Având 1,8% din valoarea adăugată brută pe ansamblul firmelor din ţară, produc 1,6% din ansamblul cifrei de afaceri din economie şi angajează 1,3% din totalul salariaţilor.

Marea Britanie, pe locul 9 în clasamentul investițiilor străine
Performanţele firmelor britanice în România sunt bune, ceea ce ar putea fi un argument că îşi vor menţine prezenţa în ţară şi poate chiar şi alte firme vor găsi oportunităţi în România mai multe. Rentabilitatea capitalului a fost de 19,5%, cifră mulţumitoare comparativ cu Marea Britanie sau alte ţări. Aşa că procesul Brexit, în final, ar putea aduce mai multe elemente favorabile economiei decât pierderi, consideră responsabilul băncii centrale.

În ceea ce priveşte volumul investiţiilor străine directe în România, soldul este de 2,85 miliarde de euro în decembrie 2019, volumul fiind relativ scăzut, iar Marea Britanie este a noua ţară din UE în acest clasament.

Exportăm bunuri cu valoare adăugată mare în Marea Britanie
„Partea bună este că România a reuşit să aibă excedent comercial, deci exporturile în Marea Britanie au fost mai mari decât importurile de acolo. Şi nu orice am reuşit să exportăm, ci bunuri şi servicii cu valoare adăugată mare, de exemplu maşini şi echipamente pentru transport, apoi articole manufacturare”, a adăugat Neagu.

Aceste cifre arată că, pe acest canal al relaţiilor comerciale directe, ieşirea Marii Britanii va aduce o evoluţie nefavorabilă pentru balanţa noastră comercială, mai spune reprezentantul BNR. Însă firmele implicate în comerţ ar putea gestiona bine o eventuală reducere a fluxului de activitate.

Din analizele recente, sunt cam 1.400 de firme româneşti care exportă în Marea Britanie. Aceste firme au un rol important în economia românească, însă exporturile în Marea Britanie reprezintă o foarte mică parte, de doar 3%. Astfel, BNR consideră că consecinţele asupra sănătăţii financiare a acestor firme sunt gestionabile, consideră oficialul BNR.

Brexit nu va afecta accesul la finanţare al firmelor
Ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar nu va afecta accesul la finanţare al firmelor şi populaţiei din România. În sectorul bancar românesc există o singură instituţie de credit cu capital britanic, iar ponderea acestei băncii în volumul creditării este mai mult decât modest, este sub 0,6%. De asemenea, finanţarea directă, pe care multe companii din România au luat-o direct din Marea Britanie nu este foarte mare, iar jumătate din această finanţare vine pe canalul mamă-fiică, mai puţin influenţat de această schimbare, a subliniat directorul din cadrul BNR