Sport, Stiri

Stoican a câștigat, dar e nemulțumit:”Nu a fost o victorie strălucită”

Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, s-a declarat nesatisfăcut de jocul echipei sale, în ciuda victoriei, 1-0, cu CSMS Iaşi.

flavius-stoican

„Sunt bucuros că am obţinut o victorie pe teren propriu. Nu e o victorie strălucită, dar este meritată. Nu m-am aşteptat să avem o partidă uşoară, pentru că ştiam că avem trei jucători importanţi care jucaseră foarte puţin în acest campionat. Mi-a fost greu să găsesc o formulă de apărare care să nu ia gol. Îl felicit pe Nedelcearu, a fost prima lui partidă ca titular. Bravo lor, să rămână pe aceeaşi linie. Iaşiul a avut momente bune, dar ocaziile mari le-am avut noi, plus golul. Până la urmă importantă e victoria, pentru că era important să remontez moralul jucătorilor după un eşec. Cred că Alexe poate ajunge la forma maximă, mai are multe de arătat. Eu am încredere în el”, a spus Stoican.

Flavius Stoican a precizat că îşi doreşte tot ce este posibil în etapa următoare, cu Rapid.

„Vrem să scoatem maxim din partida de pe Giuleşti, chiar dacă întâlnim o echipă bine aşezată în teren, şi acesta este numai meritul lui Ganea. Nu m-a deranjat că la meciul precedent am fost în aceeaşi lojă cu Ionuţ Chirilă, până la urmă important e ceea ce fac jucătorii pe teren. Este important să ieşim din starea de insolvenţă pentru că vrem să evoluăm în cupele europene. E spre binele tuturor să ieşim din această stare”, a adăugat el.

blank