Showbiz, Stiri

Ştefan Stan e încă la picioarele Andreei Mantea: “Dacă mă cheamă, sar din pat şi noaptea!”

Ştefan Stan o regretă amarnic pe fosta lui iubită şi spune că îi este foarte urâtă singurătatea

Ştefan Stan şi Andreea Mantea s-au despărţit în urmă cu trei luni, iar ruptura dintre ei a făcut valuri în showbizul din România. Deşi nu mai locuiesc împreună, el susţine că şi-ar da şi cămaşa pentru Andreea, dacă i-ar cere-o.

12-stefan_stan-1_66b40c283bŞtefan Stan e dispus să facă orice pentru Andreea Mantea. S-au îndrăgostit fulgerător, anul trecut, s-au mutat împreună şi chiar îşi făcuseră planuri de nuntă. Mai mult, îl aleseseră pe Piedone, primarul sectorului 4, ca naş de cununie. Numai că, fiind firi capricioase, Ştefan şi Andreea nu au trecut proba timpului, iar despărţirea a fost inevitabilă:

“Andreea a fost femeia vieţii mele. Am iubit-o foarte mult, pot spune că până acum a fost cea mai mare iubire a mea. Dar nu a fost să fie. Dumnezeu mi-e martor că am făcut tot posibilul ca relaţia dintre noi să meargă. Eu, când am apărut la televizor şi am plâns, am făcut-o pentru că aşa am simţit. Nu am luat bani să joc teatru. Acum mi-am dat seama că între noi nu mai poate exista o relaţie de dragoste. Tot ce a mai rămas este doar o frumoasă prietenie. O sun şi o întreb: “Bună! Ce faci, eşti bine? Ai nevoie de ceva?” Şi ea, la fel mă întreabă. Vorbim aproape zilnic la telefon. Ştie că dacă are nevoie de ceva eu sar din pat şi la miezul nopţii, ca să o ajut!”, ne-a povestit Ştefan.

Ştefan susţine că în acest moment nu are pe nimeni, dar că şi-ar dori o relaţie nouă: “Nu îmi place să fiu singur. Am nevoie de dragoste, aş vrea să am o familie, copii. Dar, dacă nu a fost să fie cu Andreea, asta e!”, a mai spus el.

Face ce face şi tot de Andreea are parte. De astăzi, de la ora 20.30, Ştefan Stan se va lansa pe micul ecran cu propria emisiune, “Killer Karaoke”, care se va difuza la Prima TV.

Ca un făcut, pe asistenta lui o cheamă tot Andreea, iar coincidenţa l-a amuzat pe solist.

“Mă bucur că am o mână de ajutor în emisiune, o asistentă drăgălaşă, pe nume… Andreea”, spune Ştefan.