Showbiz, Stiri

Ştefan Bănică Jr. a câştigat procesul cu soţul Simonei Pătruleasa

Cântăreţul a obţinut câştig de cauză în disputa cu Sabin Ivanof. Tribunalul Bucureşti a stabilit că pretenţiile firmei lui Ivanof de a înscrie o ipotecă în Cartea funciară a imobilului lui Ştefan Bănică Jr. din zona Aviatorilor sunt neîntemeiate, informează ziarul Gândul.
294919l-640x0-w-d5b3c22c

Tribunalul Bucureşti a respins, joi, 5 martie, apelul formulat de societatea lui Ivanof în contradictoriu cu Ştefan Bănică, reprezentat de avocatul Mihail C. Barbu, menţinându-se hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti care dispusese, în 2 iunie 2014, respingerea în întregime a cererii depuse de IPG Impact SRL de  întabulare/înscriere provizorie a unui drept de ipotecă legală în favoarea sa.

Aceasta este a treia hotărâre prin care instanţa infirmă pretenţiile lui Sabin Ivanof, relevă un comunicat de presă, remis de avocatul lui Bănică Jr., notează Gândul. Potrivit acestuia, hotărârea Tribunalului Bucureşti este definitivă, iar considerentele ei nu au fost încă redactate.

„Între clientul nostru Ştefan Bănică şi S.

 

C. IPG Impact S.R.L. (societate în insolvenţă), coordonată de Sabin Ivanof, există o situaţie litigioasă generată de nerespectarea de către această societate comercială a termenului în care trebuia să finalizeze lucrările cu privire la un imobil din Bucureşti, situaţie a cărei realitate Sabin Ivanof încerca să o ascundă în prima parte a anului 2014 proliferând mai multe acuzaţii la adresa lui Ştefan Bănică”, a explicat avocatul.

blank