israel
International

Statul Israel, inamicul comun pentru Arabia Saudită și Iran. Sprijin neașteptat pentru Hamas

Președintele iranian Ebrahim Raisi și prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman au discutat miercuri despre conflictul militar dintre palestina si israel, în prima convorbire telefonică între cei doi lideri de la acordul dintre Teheran și Riad, mediat de China, de reluare a legăturilor.

Convorbirea liderului Arabiei Saudite și a celui din Iran a avut loc în timp ce Israelul a efectuat atacuri aeriene în Fâșia Gaza ca represalii la un atac mortal al militanților palestinieni ai Hamas în Israel. Cele două state sunt în mod mod tradițional adversari, însă situația s-a schimbat în ultima vreme.

Statul Israel, inamicul comun pentru Arabia Saudită și Iran? Hamas a lansat sâmbătă un atac surpriză asupra Israelului care, potrivit forţelor israeliene, a făcut 1.200 de morţi, majoritatea civili. În Fâşia Gaza, cel puţin 1.200 de persoane, printre care mulţi civili, au fost ucise în raidurile aeriene israeliene efectuate ca represalii, au informat joi autorităţile locale.

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, și președintele iranian Ebrahim Raisi au discutat miercuri, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre conflictul din Israel și Gaza, au relatat joi mass-media de stat iraniene și saudite, aceasta fiind prima convorbire de acest fel de când cele două țări au restabilit legăturile diplomatice în martie. Agenția saudită de presă a relatat că Raisi l-a contactat pe liderul saudit, care a declarat că Arabia Saudită face un „efort maxim” pentru a se angaja cu părțile regionale și internaționale și pentru a preveni o nouă escaladare. Prințul moștenitor a adăugat că regatul se opune oricărei forme de violențe asupra civililor și pierderii de vieți nevinovate.

Întrebat despre acest apel, un oficial de rang înalt al administrației americane a declarat că este important ca administrația din Iran să nu acționeze pe baza situației actuale:

„Cu detensionarea Arabiei Saudite și a Iranului formalizată în martie, presupun că prințul moștenitor a considerat că acesta este un moment potrivit”, a declarat oficialul. „Le cerem tuturor partenerilor noștri să lucreze cu Hamas, Hezbollah și Iranul”, relatează Reuters.

Agenţia oficială de presă iraniană, IRNA, a relatat, la rândul său, că cei doi lideri au discutat despre „necesitatea de a pune capăt crimelor de război împotriva Palestinei”.

israel

Războiul are cel puțin trei rezultate posibile, iar toate acestea sunt în favoarea Iranului

În primul rând, răspunsul dur al Israelului ar putea să descurajeze Arabia Saudită și alte state arabe față de eforturile de normalizare israeliene susținute de SUA. În al doilea rând, dacă Israelul consideră că este necesar să pătrundă mai mult în Gaza pentru a eradica amenințarea, acest lucru ar putea provoca o altă revoltă palestiniană în Ierusalimul de Est sau în Cisiordania, ceea ce ar putea duce la un răspuns israelian mai extins și la o mai mare instabilitate.

În cele din urmă, Israelul și-ar putea atinge primele două obiective cu o cantitate minimă de forță necesară, renunțând la tacticile obișnuite și reducând șansele de escaladare. Dar acest lucru este puțin probabil. Și chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, cauzele de bază care au dus la această ultimă izbucnire a violenței și rolul de facilitare pe care Iranul îl joacă în acest proces nu au fost abordate.

blank