Social, Stiri

Statistici alarmante

O zecime dintre elevi si un sfert dintre studenti se drogheaza 

Studenti se drogheazaStatisticile prezentate de Centrul International Antiodrog si pentru Drepturile Omului (CIADO), marti, in Comisia de Invatamant a Senatului, arata ca o zecime dintre elevi si un sfert dintre studenti au consumat cel putin o data droguri. De altfel, Romania este unul dintre statele UE cu cele mai mari cresteri ale prevalentei consumului de substante interzise, arata acelasi raport. Astfel, Comisia de Invatamant a Senatului va initia o lege privind diminuarea fenomenului, implicata fiind si Patriarhia. Romania este tara membra UE cu cea mai mare crestere a prevalentei consumului de droguri, in doar trei ani indicele urcand de la 1,7%, la 4,3% in randul populatiei. In 2012 erau inregistrati in evidente peste 600.000 de consumatori, numarul real fiind insa cu mult mai mare. Situatia cera mai grava se intalneste in randul tinerilor, peste 11% dintre elevi, respectiv 150.000 de copii, consumand macar o data substante interzise. O cauza pentru aceasta situatie este activitatea defectuasa a Agentiei Nationale Antidrog, institutie care a alocat programelor de prevenire sub 5% din fondurile alocate in anul 2009. In perioada 2006-2010, peste 85% din banii agentiei au mers catre salariile angajatilor si catre cheltuielile cu bunurile si serviciile. Agentia a dispus de doar maximum trei angajati in fiecare judet pentru programele de prevenire. Cresteri s-au inregistrat in randul consumului de etnobotanice si marijuana, desi este foarte ridicat si consumul de cocaina si heroina. Din cauza drogurilor injectabile, Romania a fost declarata oficial, la Lisabona, anul acesta, focar HIV SIDA. In plus, debutul consumului de droguri a scazut de la 16 la 14 ani. In Senat a fost stabilita o subcomisie care sa se ocupe de problema modificarii legislatiei in vigoare, parlamentarii hotarand in unanimitate sa initieze un proiect de lege care sa protejeze minorii de riscul consumului. Din subcomisie vor face parte Ecaterina Andronescu, Cristiana Anghel si Corneliu Popescu. 

blank