Actualitate, Stiri

SRI-ul, mâna dreaptă a procurorilor în rezolvarea dosarelor penale. Informările trimise anchetatorilor, din ce în ce mai multe

Serviciul Român de Informaţii este folosit din ce în ce mai mult de procurori pentru rezolvarea dosarelor penale. Numărul informărilor trimise de SRI anchetatorilor a crescut foarte mult în 2013 faţă de 2012, potrivit raportului de activitate al instituţei.

1289563957_564_FT11205_2_antitero17.jpg

Serviciul Român de Informaţii a lucrat intens anul trecut cu procurorii. Peste 3800 de informări au fost emise de SRI anchetatorilor în 2013, faţă de aproape 3300 câte au emis în 2012.

Dintre acestea, DNA a primti anul trecut 958, faţă de 860 în 2012. Un număr mare de rapoarte a ajuns şi la DIICOT care a primit 786, faţă de aproape 600 în 2012. Şi numărul informărilor care au ajuns la Parchetul General s-a dublat anul trecut. Procurorii de aici au primti 51 de rapoarte, faţă de 25 în urmă cu doi ani.

Din raportul de activitate, mai reiese că  SRI a transmis  beneficiarilor legli aproape 6000 de informări pe probleme de securitatea naţională, de politică externă, terorism sau criminalitate organizată. Principalii beneficiari ai rapoartelor au fost anul trecut Guvernul şi Administraţia Prezidenţială. Aproape 70 la sută dintre aceastea au ajuns pe masa executivului, în timp de unul din cinci raporte au ajuns la Preşedinţie.

În activitatea care priveşte politica internă, SRI susţine că a constatat un nivel ridicat de corupţie în instituţiile publice, pe fondul instabilităţii în plan politic şi social. În zona administraţiei publice centrale şi locale, SRI constată existenţa unor grupuri de interese ilegitime, care au ca destinaţie favorizarea unor persoane fizice şi juridice.

Un risc ridicat pentru securitatea naţională l-au constituit acţiunile de spionaj desfăşurate de servicii de informaţii din diverse state estice şi orientale, mai ales din categoria cyber-spionajului.

Din raportul SRI mai aflăm că în  2013 a existat un risc ridicat de tranzitare a teritoriului nostru de către activişti Al Qaeda şi cei ai nucleelor jihadiste. Mai mult, România constituie un spaţiu de refugiu pentru imigranţi, dar şi pentru cei care fac parte din structurile fundamentaliste