Actualitate

Spitalele din Capitală care vor asigura servicii de urgență de Sfântă Mărie

Nouă spitale vor asigura asistența medicală de urgență în București în perioada 12-15 august, cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.

Acestea sunt sunt: Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Clinic de Urgență Universitar, Spitalul Clinic de Urgență „Sf Pantelimon”, Spitalul Clinic de Urgență „Sf Ioan”, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”, Spitalul de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic de Oftalmologie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență Copii „Maria S Curie”.

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) precizează că va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul său din strada Spiru Haret nr 14, tel/fax 0213137739, 0213112190.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul DSPMB, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov va avea program normal de lucru în această perioadă, solicitările populației fiind preluate prin 112. Sursa citată adaugă că Serviciul de Ambulanță va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală.

blank