Controversele în jurul inteligenței artificială cresc rapid, iar siguranța utilizării acesteia devine o preocupare majoră. Experții de top din Israel au discutat despre amenințările și pericolele asociate acestei tehnologii, subliniind impactul asupra celor care o utilizează.
Astfel, securitatea celor care folosesc inteligenței artificială poate fi prejudiciată. Un exemplu este reprezentat de posibilitatea ca sistemele de AI să fie utilizate pentru controlul sau supravegherea oamenilor, fără a fi supuse unor obligații de transparență adecvate.
Inteligența artificială, un pericol pentru utilizatori
Această situație poate conduce la încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și la manipularea informațiilor și a deciziilor pe care aceștia le iau.
„În numele digitalizării, importăm multe sisteme critice. Nimeni nu s-a gândit la securitatea acelor sisteme și la cât de vulnerabile sunt acele sisteme sau cât de ușor pot să fie păcălite”, spune Oleg Brodt, CIO Universitatea Ben Gurion Cyber Labs.
Specialiștii de la Universitatea Ben Gurion din Israel au evaluat vulnerabilitățile aplicațiilor și au reușit să introducă imagini false de tumori în radiografii în timp real, prin inteligența artificială.
De asemenea, au demonstrat capacitatea de a penetra sistemele mașinilor autonome, determinându-le să ignore semnele rutiere și chiar să inducă în eroare tehnologia de recunoaștere facială.
IA, Inteligența artificială
Pericolul pândește și România
Utilizarea inteligenței artificiale poate favoriza diseminarea de informații eronate sau periculoase prin intermediul rețelelor sociale și platformelor de căutare.
Această practică poate contribui la propagarea teoriilor conspiraționiste și a informațiilor incorecte, având ca rezultat intensificarea polarizării și a tensiunilor sociale.
„Sunteți o țintă pentru Rusia. Nu este ca și cum ei nu încearcă să ne atace și pe noi, dar România? Voi aveți o graniță foarte aproape de ei și ar trebui să o luați în serios.
Rusia nu o să te atace astăzi sau mâine. Modalitatea Rusiei este de a-și pune caii troieni în virușii informatici din sistem și să aștepte”, a spus Rami Efrati, fost șef birou cyber-securitate la Antena 3 CNN.
Este crucial ca societatea să identifice prompt riscurile asociate cu inteligența artificială. De asemenea, trebuie să implementeze măsuri pentru a proteja drepturile și libertățile cetățenilor.
Aceste acțiuni sunt esențiale pentru prevenirea abuzurilor și a utilizării neetice a datelor personale.
Inteligența artificială
Anul în care oamenii au început să discute despre inteligența artificială
Într-un interval de doar un an, conceptul de inteligență artificială a evoluat de la a fi asociat cu science fiction la a deveni o unealtă folosită de milioane de oameni.
Avertizările experților privind riscurile asociate cu inteligența artificială cresc. Mai mult, în contextul apariției primelor eforturi de reglementare la nivel mondial, discuțiile în jurul acestui subiect se intensifică.
Sursa acestei tehnologii ce are la bază inteligența artificială a fost reprezentată de succesul chatbot-ului ChatGPT. Acesta a fost lansat de compania OpenAI în noiembrie 2022. În doar câteva zile, aplicația a atras atenția a milioane de utilizatori.