Spania
International

Spania trimite în Letonia o baterie de rachete de apărare antiaeriană

Spania va trimite în Letonia o baterie de rachete de apărare antiaeriană şi 100 de militari pentru a-şi întări participarea la misiunea NATO în acest stat baltic, scrie sâmbătă cotidianul El Pais, citat de AFP.

Rachetele sol-aer NASAMS vor face parte din consolidarea prevăzută de NATO în ţările limitrofe Rusiei în urma invaziei acesteia în Ucraina.

Întrebată de televiziunea de stat despre acest subiect, ministrul apărării, Margarita Robles, s-a limitat să reafirme „angajamentul total” al Spaniei faţă de NATO, relatează Agerpres.

„În prezent, avem trupe în Letonia, dar şi în Lituania, avem navele noastre în Mediterana, şi în continuare disponibilitate maximă pentru o întărire atât de necesară pentru descurajare”, a declarat ministrul fără alte precizări.

Spania, care va celebra luni 40 de ani de la aderarea la NATO, va găzdui la sfârşitul lunii iunie următorul summit al Alianţei.

De la începutul conflictului în Ucraina, Madridul a trimis de asemenea material militar Ucrainei, ministrul apărării reamintind în context „sprijinul total” al Spaniei faţă de această ţară atacată de forţele ruse.

„Atunci când apărăm Ucraina, apărăm valorile noastre ale democraţiei şi ne opunem cruzimilor (preşedintelui rus Vladimir) Putin”, a adăugat ea.

blank