Sport, Stiri

Şpăgarii din fotbal! Scandal de corupţie la vârful fotbalului românesc. Se clatină scaunul lui Dragomir?

Oficialii de la Rapid au dat şpagă cât au putut, numai să rămână echipa lor în prima ligă. Mare „platnic” ar fi fost… George Copos.

spaga-la-varf-in-fotbalul-romanesc-33117-1
Mai mulţi oficiali din fotbalul românesc au recunoscut că oficiali de la Rapid au dat şpagă pentru a rămâne în prima ligă. Ei susţin că mita ar fi fost plătită de George Copos, înainte de a ceda pachetul majoritar de acţiuni, şi că banii ar fi ajuns chiar la şeful LPF, Mitică Dragomir.

Cu toate acestea, echipa din Giuleşti a fost retrogradată în liga B, după o decizie a Tribunalului Sportiv de la Laussane.
Adalbert Kassai şi Constantin Anghelache, membrii ai Federaţiei Române de Fotbal, au stat de vorbă cu nişte jurnalişti, însă fără ca aceştiasă-şi facă cunoscută identitatea. Crezând că stau de vorbă cu reprezentanţi ai Tribunalului de la Laussane, Kassai şi Anghelache au povestit cum a reuşit Rapidul, în primă fază, să rămână în Liga I, deşi echipa trebuia retrogradată pentru datorii.

Constantin Anghelache a recunoscut că meciul de baraj dintre Rapid şi Concordia Chiajna a fost, de fapt, o parodie: „Nu este corect. Nu este normal ce s-a întâmplat. Rapid n-a luat licenţa şi trebuia să joace în „B”. Aste este opinia tututor şi aici, în România. Părerea mea este că nu a fost corect”, a declarat Constantin Anghelache, membru în Comitetul Executiv al FRF, în discuţia cu presupusul reprezentant al TAS.

Punctul de vedere al lui Anghelache este împărtăşit şi de secretarul general al Federaţiei, Adalbert Kassai. „Nu Asociaţia Naţională, ci Liga a decis această situaţie. Liga a fost plătită cu mulţi bani. Nu ştiu câţi bani. O să aflăm cine a dat şapgă. Este problema Ligii, nu a Asociaţiei”, a spus Adalbert Kassai, secretar general FRF.

El dă, însă, de înţeles, că şpaga a ajuns la Mitică Dragomir:

Reporter: Să vă întreb ceva: domnul Copos, el a plătit banii?

Adalbert Kassai: Da, da…

Reporter: Domnul Dragomir a luat şpaga?

Adalbert Kassai: Da.

Reporter: Câţi bani a luat? Domnul Copos l-a plătit?

Adalbert Kassai: Aha…

Reporter: Domnul Copos l-a plătit pe domnul Dragomir?

Adalbert Kassai: Este o situaţie foarte dificilă, foarte sensibilă. Nu ştim câti bani s-au plătit sau ce şpagă.

Dumitru Dragomir nu a fost deloc încântat de declaraţiile făcute de Adalbert Kassai. „A spus Kassai asta? Cu asta îl „curăţ”! Cred că era beat Bela Kassai! Este o intoxicare! Rapidul a terminat pe locul 8. Din punct de vedere sportiv, Rapidul e în prima ligă”, a spus Dumitru Dragomir.

Niciunul dintre cei doi oficiali ai FRF nu a mai putut fi contact ulterior pentru un punct de vedere oficial.

 

 

blank
blank