Patru oameni vor pleca miercuri seara în spațiu la bordul unei navete Space X fără ca vreunul dintre aceștia să fie astronaut profesionist. Cele patru persoane, doi bărbați și două femei, vor face parte din misiunea Inspiration 4 care va orbita Pământul timp de trei zile. Acesta va fi primul zbor cu echipaj uman alcătuit doar din persoane care nu au calificare de astronaut, potrivit platformei americane de tehnologie The Verge.

Succesul misiunii ar putea inaugura o nouă eră în turismul spaţial comercial, mai multe companii concurând deja să atragă clienţi bogaţi, dispuşi să achite o mică avere pentru a experimenta euforia unei călătorii supersonice, câteva minute de imponderabilitate şi spectacolul vizual al spaţiului cosmic.

Cei patru membri ai echipajului au petrecut cinci luni de pregătiri riguroase, care au inclus exerciții de fitness la altitudine mare, antrenamente și testări la centrifugă, exerciții în bazin care simulează condițiile de microgravitaţie, proceduri de urgenţă, cursuri speciale şi verificări medicale.

Odată aflat pe orbită, echipajul va realiza experimente medicale cu ​„aplicaţii în domeniul sănătății atât pe Pământ cât şi pe durata zborurilor spaţiale”, conform Space X.

Naveta va zbura pe o orbită aflată la aproximativ 120 de kilometri deasupra Stației Spațiale Internaționale. Misiunea își propune atingerea unei altitudini de 575 de kilometri, ceea ce ar plasa capsula SpaceX chiar deasupra orbitei pe care e plasat în prezent telescopul Hubble.

Capsula Crew Dragon a fost modificată de Space X prin montarea, în partea superiorară, unde se află ușa de andocare, a unui hublou mare și transparent, care le va oferi celor patru membri ai echipajului posibilitatea de a admira spațiul cosmic și planeta Pământ.

Echipajul misiunii Inspiration 4 va reintra în atmosferă după trei zile și este programată să amerizeze în Oceanul Atlantic în largul coastelor Floridei. După amerizare, capsula va fi interceptată de o navă de recuperare a companiei SpaceX, iar echipajul va fi transportat apoi în siguranță pe uscat.