Actualitate, Stiri

SOV îl ia la ţintă pe Generalul Coldea: Pionul americanilor va fi schimbat

Controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu revine cu un text caracteristic, în care înfierează lupta anticorupţie din România şi aşa-zişii pioni ai americanilor, cei care ar coordona actuala campanie în forţă a Justiţiei.

media-141755123075082500

Potrivit lui Vântu, generalul Coldea, prim-adjunctul şefului SRI, nu a fost schimbat de Iohannis odată cu George Maior pentru simplul motiv că încă este omul de legătură al americanilor. Nu pentru mult timp, însă, mai susţine SOV, pentru că generalul este o figură compromisă şi va fi în curând demis pentru  nu leza imaginea preşedintelui.

„La ora actuala, el este cel mai important pion al americanilor in Romania. Prin el, americanii au acces la tot ce tine de securitatea nationala, la tot ce tine de maldarul de dosare aflat in fisetele sigurantei romanesti. Din cauza lui si a lui George Maior, suveranitatea statului roman a ramas doar o poveste de adormit copiii. Actul de vanzare al tarii initiat de Basescu a fost desavarsit de cei doi. Servilismul inept al celor trei a facut din Romania o tinta total nepregatita pentru ceea ce urmeaza a se intampla”, scrie Sorin Ovidiu Vântu pe blogul personal.

SOV mai afirmă că actuala campanie anticorupţie, instrumentată de americani, are corespondenţă în epoca proletcultismului. Singura diferenţă este de stăpâni, susţine Vântu, locul ruşilor fiind luat de FBI.

„Una este sa schimbi sistemul politic astfel incat sa diminuezi coruptia pana la niste cote acceptabile (in doza mica, ea este un factor de progres) si alta sa macelaresti fara discernamant toate elitele business-ului si politicii romanesti. Eu ca persoana accept sa fiu persecutat de tara mea. Dar nu la comanda straina. Nu accept sa fiu ridicat de la masa pentru ca in locul meu sa se aseze o corporatie americana sau un amarat de fost ambasador.

Nu nimicirea lor este solutia, ci schimbarea mecanismelor, schimbarea sistemului politic in ansamblul sau. Elitele clasei politice au furat cu o mana, iar cu cealalta v-au integrat in structurile euro-atlantice. Elitele business-ului au furat cu o mana, iar cu cealalta au creat peste 2.000.000 de locuri de munca. Asasinarea lor in aplauzele voastre tampe nu va rezolva problemele, va creeaza altele, cu mult mai mari si pe termen mult mai lung”, mai scrie SOV pe blog.

blank