Showbiz

Soția ucraineană a lui Florentin Petre, care l-a golit de bani cât a fost fotbalist, îl acuză că își aduce amanta în casă!

Fosta Miss Bulgaria, Margarita Peychinska, a adus noi acuzații împotriva lui Florentin Petre, fost fotbalist și antrenor român. Prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, femeia îl acuză pe Florentin Petre că ar fi adus actuala sa iubită în curtea în care locuiește ea, în ciuda faptului că cei doi se află încă în proces de divorț și nu au finalizat oficial procedura legală.

„Și când deja credeam ca nu pot fi surprinsă cu nimic, nesimțirea omului căruia i-am fost alături 16 ani ajunge la cotă maximă. Să aduci pe amantă în curtea unde stă actuala (încă) soția, ca să-i faci cunoștință cu mama ta, asta înseamnă să fii mafiot!

Regret doar că nu m-a anunțat anticipat, ca să întind covorul roșu, să întâmpinam și noi cum se cuvine un om atât de important din viața politică a Brăilei”, a fost atacul soţiei lui Florentin Petre, potrivit Antena Sport.

Florintin Petre, atacat de ucraineana avidă de cașcaval!

Nu este primul atac pe care l-a lansat soţia lui Florentin Petre. Margarita Peychinska a anunţat că va divorţa de fostul jucător al lui Dinamo, după ce acesta ar fi înşelat-o cu sora unui coechipier al lui Patrick Petre. „Mă doare sufletul și acum… În momentul în care eu nășteam, mă refer la minutul în care îl aduceam pe lume pe Andrei, el vorbea la telefon cu amanta pe care o avea atunci. Nu e vorba de zi, de oră, am găsit desfășurătorul de la telefon în perioada aia. Deci în minutul acela, când eu nășteam!

Vorbea cu amanta care era sora unui coleg al lui Patrick (n.r. băiatul cel mare al lui Florentin Petre din prima căsătorie). Nici nu știu dacă avea 18 ani atunci fata aia! Atunci am vrut să plec. A fost, probabil, cea mai mare greșeală a mea că nu am plecat„, a declarat Margarita Peychinska pentru cancan.ro.

Citește și  Loredana Groza, poze incendiare la sala de fitness

Întrebat recent dacă a rămas în relații bune cu fosta soție, Florentin Petre a precizat că da, deoarece este fiul lor și ei trebuie să aibă reciproc grijă de el și să-i ofere o educație exact așa cum trebuie.

„Da, suntem prieteni. Am rămas și vom rămâne prieteni. Și cu mama lui Alex voi fi bine, fără nicio problemă. Alex are părinți, Alex trebuie să crească într-un mediu corect, normal, chiar dacă noi vom fi pe drumurile noastre”, a mărturisit acesta.

Florentin Petre este pregătit să-și refacă viața

Întrebat dacă își reproșează ceva, fostul fotbalist a declarat că nu, deoarece au fost decizii pe care le-a luat la momentul respectiv, iar el nu are de ce să regrete aceste decizii.

„Nu îmi reproșez nimic, pentru că astea sunt deciziile mele, astea sunt lucrurile cu care așa a vrut Dumnezeu să se întâmple. Dacă am greșit, îmi cer scuze față de toți, pentru că fiecare om în viață greșește, dar trebuie să fi conștient și de tot ceea ce s-a întâmplat”, a mai adăugat el.

În cadrul aceluiași interviu exclusiv pentru Antena Stars, Florentin Petre a mai declarat că este pregătit să-și refacă viața.

„Mi se pare normal să fiu stâlpul familiei, pentru că tot ceea ce am făcut, am făcut pentru ei. Toți banii pe care i-am avut normal că mi-am permis și eu să-mi fac anumite pofte, pentru că în viață pentru ce muncești? Să realizezi, să-ți faci o familie, să-ți faci niște copilași.

blank