Într-un editorial, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu reamintește de poliția politică și mai mult de atât, aduce chiar și unele dovezi care arată existența acesteia.
”Va amintiți? Acuzat de nenumărați reprezentanți ai societății civile – cei care nu erau subordonați –, ai presei nesubordonate, dar și de adversari politici cum că făcea poliție politică, Traian Băsescu, pe parcursul celor două mandate, s-a apărat cu înverșunare. De mai multe ori a insistat asupra faptului că nu s-a întâlnit cu niciun procuror sau judecător, altfel decât instituțional, și nu a discutat cu aceștia nici măcar telefonic pe marginea dosarelor în derulare. În esență, că nu a intervenit în niciun fel în actul de justiție. Iar judecătorii și procurorii au fost liberi să facă ce îi taie capul. Dovezile prezentate în sens contrar erau, sistematic, aruncate la lada de gunoi. Iată, astăzi, același personaj nu numai că rememorează momentele în care s-a implicat în actul de justiție, întărit fiind și de principalul său colaborator, Elena Udrea, dar, mai mult chiar, se oferă să vină și martor într-un proces unde, sub prestare de jurământ, să vorbească despre jocurile politice care se făceau. Ce să însemne asta?
Înainte de a intra în detalii, sunt necesare două precizări. Prima este că Traian Băsescu se acuză nu în mod direct, ci indirect. De fapt, el vine cu acuzații împotriva unui binom-trinom. Îi acuză de asemenea operațiuni de poliție politică – mai pe românește, de jocuri în favoarea unor persoane prin manipularea anchetelor și proceselor – pe trei dintre foștii săi subordonați. Sau oameni de încredere, cum i-a numit. Este vorba despre Laura Codruța Kovesi, procuror general al României și apoi șef al Direcției Naționale Anticorupție, de Livia Stanciu, șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție iar actualmente, grație lui Klaus Iohannis, judecător la CCR, și de generalul cu patru stele, Florian Coldea, care, în ultimele declarații ale lui Băsescu, figurează drept creierul operațiunilor de poliție politică. Deci, el nu se acuză în mod direct pe sine. În schimb, își acuză principalii colaboratori, dar, acuzându-i, recunostae că era la curent cu operațiunile acestora. A doua precizare importantă este că, acum, spre deosebire de perioada mandatelor sale prezidențiale, Traian Băsescu este el însuși încolțit, asupra lui desfășurându-se de această dată, după cum spune, acțiuni cu caracter de poliție politică. Asupra lui, asupra Elenei Udrea și asupra unui alt fost colaborator rămas fidel, doamna Alina Bica, la data faptelor, șefă structurii antimafia din România.
Odată precizările de mai sus făcute, vom consemna că Traian Băsescu recunoaște, fără ezitări, faptul că, în cabinetul său de președinte al României, se purtau practic negocieri legate de modul în care erau administrate anchetele penale și era împărțită justiția. Este definiția, cu subiect și predicat, a poliției politice.
Prin urmare, Traian Băsescu recunoste astăzi că a patronat acțiuni de poliție politică care au însemnat, printre altele, influențarea sau chiar subordonarea Justiției, în scopul manipulări unor anchete în derulare ori a unor procese în curs.
Mai mult decât atât, el solicită să fie chiar citat ca martor în proces, cel al Alinei Bica, pentru ca, acolo, sub prestare de jurământ, să ofere detalii în acest sens.
Târziu, poate prea târziu – dar, de fapt, niciodată nu este prea târziu –, avem, iată, dovada de la cea mai autorizată persoană din stat că, sub cele două mandate prezidențiale ale lui Traian Băsescu, în România, s-a făcut poliție politică. Și, cum membrii binomului-trinomului i-au supraviețuit în funcții, că această poliție politică a continuat. Și continuă și azi sub coordonarea aceluiaşi general cu patru stele, Florian Coldea. Încă prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații. Încă nedus cu cercul.”