Actualitate, Stiri

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare

Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat la la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare, în dosarul FNI. Decizia Tribunalului Bucureși nu este definitivă. 

blank

Tribunalul Capitalei a decis condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracţiunile de spălare de bani şi a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. În plus, judecătorii au hotărât să confişte de la Vîntu suma de 7.289.406 de dolari, bani pe care i-a obţinut în urma infracţiunii de spălare de bani.

În dosarul FNI, SOV a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare. Cercetările au avut ca punct de plecare ancheta organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiţii şi Dezvoltare – BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare, preciza Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa condiţionată, el având două condamnări, în dosarele privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi, respectiv, favorizarea lui Nicolae Popa. În dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare. Cercetările au avut ca punct de plecare ancheta organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiţii şi Dezvoltare – BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare, preciza Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

„În urma analizei asupra actelor de urmărire penală efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au stabilit punctele de convergenţă, care se situează pe următoarele paliere: activităţile ilicite au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului «Gelsor» (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vîntu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), deţinute şi administrate, prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat şi/sau companiilor având capital de stat a fost Vîntu Sorin Ovidiu; succesiunea faptelor de natură infracţională cercetate în dosarele penale are o consistenţă internă puternică, redată atât prin congruenţa metodelor şi persoanelor avute în vedere, cât şi prin dependenţa faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vîntu Sorin Ovidiu”, precizau procurorii, la trimiterea în judecată a omului de afaceri.

blank