Sorin Oprescu
Actualitate

Sorin Oprescu nu va fi extrădat din Grecia. Fostul primar rămâne în libertate

Instanța din Grecia a decis să nu-l extrădeze pe Sorin Oprescu în România, acolo unde are de ispășit zece ani și opt luni de închisoare.

Curtea de Apel din Atena a respins joi cererea României de extrădare a lui Sorin Oprescu. Fostul primar al Capitalei este în libertate, după ce a plătit o cauțiune de 5.000 de euro.

Condamnat la 10 ani de închisoare și dat în urmărire internațională, fostul primar al Capitale Oprescu a fost reținut în Atena, în 17 mai.

Oprescu a declarat pentru Antena 3, după ce a ieșit din arestul preventiv din Atena, că el nu a încercat să fugă din România, ci „eram aici (în Grecia – n.red.), îmi făceam visul de o viaţă întreagă”. Acesta a spus că își definitiva „formele de rezidență începute în urmă cu 6 luni”.

Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție de către Curtea de Apel București. El era acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu.

blank