Sorin Oprescu
Actualitate, Featured

Sorin Oprescu aşteaptă verdictul instanţei. Dosarul a fost, finalizat!

Procesul de corupție al fostului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a intrat în linie dreaptă. În sala de judecata a Curții de Apel București a avut loc, joi, confruntarea finală dintre acuzare și apărare.

Procesul în care fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, șoferul său, dar și alte persoane, sunt judecate pentru corupție a ajuns la ultimul termen de judecată. Pledoariile finale au început încă de dimineață și s-au prelungit până peste prânz.

În fiecare caz în parte, DNA a cerut pedepse maxime pentru Sorin Oprescu, la toate capetele de acuzare, patru la număr, respectiv luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire de grup infracțional.

Inițial, Oprescu a fost condamnat la 5 ani și 4 luni închisoare dar în prima decizie, judecătoarea a făcut o „încâlceală” matematică.

A calculat 4 ani și 4 luni pentru Oprescu, dar procurorii DNA au sesizat eroarea și au obținut îndreptarea ei.

Mai apoi, procurorii DNA au transmis instanței de apel că, deși corectată, pedeapsa este prea mică.

Joi, procurorul de ședință a cerut ca pedepsele să fie orientate spre maximum, astfel că Oprescu riscă dublarea ori triplarea pedepsei inițiale.

Procurorii au mai cerut inclusiv confiscarea sumelor de bani găsite acasă la percheziții, nu numai a celor 25.000 de euro stabiliți ca fiind presupusa mită. Oprescu susține că i-a obținut de la tatăl său.

Fostul primar cere achitarea în acest dosar, iar magistrații vor rămâne în pronunțare, urmând să ia o decizie cel mai probabil în câteva săptămâni.


blank