Actualitate, Featured

Sorin Grindeanu, premierul propus de Dragnea

Președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu este cea de-a doua propunere de premier a PSD. Anunțul a fost făcut de Liviu Dragnea, după ședința Comitetului Executiv Național al partidului.

„Varianta cu Sevil Shhaidehh am avut-o în minte până azi noapte. A primit multe amenințări cu moartea. Și mi-a spus că nu mai poate merge înainte. În aceste condiții nu mai putem menține propunerea inițială”, a declarat Dragnea.

„A doua propunerea a colegilor a fost să fiu eu. N-am vrut să forțez legea”, a completat Dragnea. „Am găsit o soluție cu un coleg care nu merge la Palatul Victoria ca să-și facă acolo un pol de putere”, a mai spus liderul PSD, care l-a anunțat ca propunere de premier de Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a absolvit Facultatea de Matematică, Secţia informatică și a fost viceprimar al Timişoarei.
Grindeanu este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 – 1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia înformatică.

În 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de 3 luni la Universitatea Bologna – Italia, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut specializări în domeniul Educaţia adulţilor la Institutul für Erwahscnenbildung din Frankfurt – Germania, Universidade de Aveiro, Portugalia, Metropolitan Leeds University, Marea Britanie.

În perioada octombrie 1998 – octombrie 2000 a fost preparator la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, apoi timp de un an a fost asistent la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, din noiembrie 2001până în ianuarie 2004 a fost director la Direcţia pentru Tineret şi Sport Jud. Timiş, în următorii trei ani a deţinut funcţia de director general adjunct la Delpack Invest SRL, timp de câteva luni, în 2008, a fost director SC Ahm Smart SRL, iar din iunie 2008 până la alegerea ca deputat a fost viceprimar la Primăria Timişoara.
Este membru PDSR din noiembrie 1996.

Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit miercuri la ora 16.00 pentru a decide calea de urmat după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat desemnarea lui Sevil Shhaideh ca premier.

blank