Showbiz, Stiri

Sore a făcut pătrăţele şi a pierdut 5 kilograme, iar Ilinca doar un kilogram

Cât au slăbit vedetele de la ”Dansez pentru tine”?

dansez-main

Şi în acest sezon, emisiunea prezentată de Ştefan Bănică şi Iulia Vântur la Pro TV s-a dovedit a fi cea mai eficientă cură de slăbire pentru vedetele participante.

cc1k0562-resize

Participarea la ”Dansez pentru tine” i-a adus lui Sore nu doar încă o confirmare că îşi poate depăşi limitele, ci şi forma fizică la care a visat. ”Am, în sfârşit, pătrăţele!”, a mărturisit artista, care a slăbit mai bine de 5 kg de când a început repetiţiile şi până acum. Ce o încântă şi mai mult pe Sore este faptul că în tot acest timp s-a tonifiat.

cc1k7806-resize

La rândul ei, Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, a constatat fericită că i s-a întâmplat acelaşi lucru. „Am un tonus foarte bun”, a precizat cântăreaţa, care a devenit mai uşoară cu 4 kg de când a intrat în cantonamentul riguros din ringul visurilor. ”Dansez pentru tine e cea mai bună cură de slăbire”, a concluzionat Elena.

Şi celălalt duelist din această săptămână, Dima Trofim, a slăbit tot 4 kg. „Mă pregătesc foarte strict, petrec la repetitii ore întregi şi asta se vede şi în condiţia mea fizică. Deşi nu aveam de gând, am slăbit destul, 4 kg”, a declarat Dima.

Rubi

De partea cealaltă a baricadei se află Ilinca Vandici şi Ruby, care, în ciuda efortului prelungit, nu au slăbit vizibil. „Am aceeaşi greutate pe care o am în general – 46, 47 de kg”, a precizat Ruby.

Ilinca, în schimb, a devenit mai uşoară cu un kilogram, dar a şi avut grijă să nu slăbească, menţinând o alimentaţie sănătoasă şi suficient de hrănitoare pentru a avea energie. Vedeta chiar s-a temut la un moment dat să nu se îngraşe în timpul concursului, pentru că odată cu repetiţiile a început să consume şi dulciuri.

cc1k3784-resize

Tot un kilogram a slăbit şi Giani Kiriţă, dar sportivul a recunoscut că după terminarea emisiunii ”Dansez pentru tine” se poate reapuca de fotbal, pentru că are o condiţie fizică de invidiat.

blank