Sondaj CURS
Politic

Sondaj CURS: PSD are un scor aproape dublu faţă de PNL în Bucureşti

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile locale, bucureștenii ar vota, cei mai mulți dintre cei care ar merge la urne, cu PSD. Social-democraţii sunt creditaţi cu peste 30%, conform unui sondaj CURS.

PSD are un scor aproape dublu faţă de PNL în Bucureşti. Un sondaj  CURS arată că Partidul Social Democrat are, în București, cei mai mulți votanți dintre toate partidele.

Partidul condus de Marcel Ciolacu conduce cu 33%, fiind urmat la 12 procente de USR. PNL este și mai în spate, având numai 19%. AUR are 10 procente, iar PMP – 5%.
Sondaj CURS

Sondajul efectuat de CURS a fost realizat între 13 – 17 noiembrie, prin metoda CATI, are o marjă de eroare de +/-3,3% la un nivel de încredere de 95%, iar volumul eşantionului este de 860 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste.

De asemenea, un studiu sociologic făcut de casa de sondare a opiniei publice CURS, la comanda lanţului de clinici private OK Medical, relevă faptul că mai mult de trei sferturi din populaţia României consideră autorităţile vinovate pentru gestionarea dezastruoasă a pandemiei de Covid.

Acelaşi sondaj arată că mai mult de jumătate dintre români nu sunt de acord cu măsurile luate de către Guvern pentru combaterea pandemiei, considerând că sunt neconstituționale sau sunt aplicate neconstituțional. In tot acest timp, deși peste 85% din populația adultă este de acord și dorește testarea rapida a elevilor, IGSU blochează discreționar achiziția acestora.

blank