Actualitate, Featured

Şofer prins sub influenţa drogurilor. Consumul de cocaină l-ar putea costa 5 ani de puşcarie

Un şofer care consumase droguri a fost oprit de polițiști la podul de la Fetești. Va avea acum dosar penal și riscă pedeapsă cu închisoarea, potrivit lui Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR.

În mașina oprită de polițiști se afla și Bianca Drăgușanu, potrivit MEDIAFAX, care citează surse din poliție.

„Faptul că acest şofer a iesit pozitiv la cocaină înseamnă că se întocmește dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. Riscă 1-5 ani de închisoare sau amenda penală”, a spus Drăgan, la Digi24.

Aceasta, în condițiile în care trupe speciale și polițiști de la Antidrog sunt prezenți pe Autostrada Soarelor și pe litoral. Au organizat mai multe filtre, atât pentru alcool, cât și pentru droguri. Polițiștii spun că astfel de operațiuni vor avea loc pe toată durata sezonului estival.

„E nevoie de aceste activități, care se vor desfășura pe toată perioada sezonului estival, pentru ca toți turiștii să ajungă în siguranță la destinație, fie că pleaca spre litoral sau dinspre litoral. Am organizat aceste filtre pentru ca traficul să se desfășoare în siguranțe. Dacă un șofer e sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului poate produce evenimente cu consecințe grave”, a spus Georgian Drăgan.

Potrivit unui comunicat al polițiștilor, noaptea trecută, în județul Constanța au fost controlate 319 autovehicule. 319 șoferi au fost testați pentru alcool, iar 33 de persoane au fost testate cu aparatul DrugTest. Polițiștii au dat 20 de sancțiuni în valoare de 29.570 de lei și au reținut 25 de permise de conducere.

 

blank