Actualitate

Şocant. De ce a fost abuzat Gabriel Cotabiţă pe patul de spital de o infirmieră?

O imagine dramatică în care solistul aflat în imposiblitatea de a se apăra devine trofeul unei angajate a spitalului care s-a lungit lângă el şi râde lipsită de orice urmă de compasiune faţă de bolnav. Fotografia publicată de site-ul Wowbiz a şocat întreaga opinie publică din România. Gabriel Cotabiţă apare într-o ”imagine trofeu”, furată de o infirmieră în timp ce solistul era incapabil să se apere. Aici a ajuns criza din sistemul românesc de sănătate.cotabita 1
 
Acest fapt se întâmplă după ce o echipă de medici de la Spitalul Floreasca din Bucureşti a făcut minuni ca să-i salveze viaţa starului muzicii pop în vârstă de 60 de ani. Întrebarea care se pune, de ce o infirmieră, angajată a unuia dintre cele mai mari spitale din ţară a dorit cu tot dinadinsul să-şi facă o poză cu Gabriel Cotabiţă aflat pe patul de spital?  Şi aici trebuie discutat foarte serios despre selfie-uri şi goana după imagini trofeu. Facebook şi Instagram, două site-uri de socializare în care imaginile au o mare importanţă în crearea profilului utilizatorilor, au un impact nefericit asupra comportamentului unora dintre oameni. Pentru că tot timpul trebuie să te remarci cu ceva, foarte mulţi încearcă să se fotografieze în situaţii unice, exclusive, ieşite din comun. 
 
Astăzi nu mai e suficient să te fotografiezi lângă un obiectiv turistic, trebuie să faci ceva la acel obiectiv, să ieşi în evidenţă şi astfel presa internaţională e plină de cazuri care mai de care mai şocante: două turiste şi-au scrijelit numele pe un perete al Colosseumului din Roma şi apoi şi-au făcut selfie-uri, postând imaginile pe site-urile de socializare, o pereche de turişti ruşi s-au filmat în timp ce făceau dragoste lîngă o piramidă din Egipt şi au postat filmuleţul, fiind daţi în urmărire de poliţia locală şi, un alt caz din zecile relatate de presă, doi turişti au şocat autorităţile silvice din SUA, făcându-şi selfie-uri cu un urs în timp ce vizitau o rezervaţie naturală. Aceste situaţii au generat măsuri speciale de protecţie a monumentelor, a muzeelor şi altor zone care atrag interesul vizitatorilor din întreaga lume. Dar lucrurile au degenerat chiar mai mult. Şi avem acest caz în care infirmiera şi-a făcut o poză cu o celebritate aflată pe patul de spital. 
 
”În urma informațiilor apărute în mass-media referitor la pacientul Gabriel Cotabiță, conducerea spitalului s-a autosesizat și a dispus constituirea unei comisii disciplinare în conformitate cu prevederile Codului Muncii”, se arată în comunicatul dat publicităţii de managementul spitalului. „În perioada derulării acestei investigații, contractul de muncă al persoanei implicate a fost suspendat, conform prevederilor legale. Totodată, a fost sesizat Consiliul de Etică al spitalului pentru a efectua verificările din zona de responsabilitate care îi revine. Concluziile comisiilor vor fi făcute publice de îndată ce cercetările vor fi finalizate”, se mai spune în comunicat. Infirmiera a fost suspendată şi, probabil, în urma anchetei îşi va pierde slujba, una foarte bine plătită şi aici nu e vorba de salariu, ci de veniturile adiacente obţinute de la bolnavi şi familiile acestora. Pe de alta parte, surse din spital sustin ca femeia care a tinut sa se pozeze cu Gabriel Cotabita pe patul de suferinta isi dorea sa stranga bani pentru o operatie estetica, sugerand astfel ca ea ar fi vandut poza care a scandalizat opinia publica.
 
 Această imagine este insa şocantă prin lipsa de compasiune pe care o arată un angajat al unei instituţii care se ocupă cu îngrijirea oamenilor, locul unde suferinţa e la ea acasă, iar aceşti profesionişti, plătiţi din bani publici, sunt chemaţi s-o alunge. Gabriel Cotabiţă a suferit un atac cerebral la începutul lunii mai în timp ce se afla la o sală de fitness. A fost foarte aproape să-şi piardă viaţa. Pentru o lună de zile s-a aflat la terapie intensivă, fiind tratat de o echipă de medici, la Spitalul Floreasca. A fost externat pentru o scurtă perioadă, dar, apoi, a revenit la spital pentru a beneficia permanent de supraveghere medicală. Starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit simţitor, dar nu este complet refăcut.
blank