Life

ŞOC! A născut un copil, medicii l-au studiat. Ce au văzut în abdomenul micuţului i-a speriat

Un bebeluș din India s-a născut „însărcinat” cu geamănul său format pe jumătate, un caz rar care a șocat comunitatea medicală din țară.
O masă din care făceau parte și oase a fost descoperită la începutul lui iulie în abdomenul fetusului în timpul unei ecografii de rutină a mamei însărcinate în vârstă de 19 de ani, a declarat radiologul Bhavna Thorat, conform Agerpres.
„În scanările postnatale, am depistat un alt copil pe jumătate format cu creier, mâini și picioare într-un sac fetal din abdomenul copilului”, a adăugat Thorat.
„Mama a rămas însărcinată cu gemeni. Dar un geamăn s-a dezvoltat în corpul celuilalt geamăn, ceea ce a dus la apariția unui copil gazdă și a geamănului său parazit, care a crescut 13 săptămâni iar apoi creșterea s-a oprit”, a mai spus ea.
Acesta este un caz rar de foetus-in-foetu, o anomalie congenitală în care un fetus malformat și parazit crește în corpul unui copil, a afirmat Bhavna Thorat.
Copilul s-a născut la 20 iulie la spitalul Bilal din Thane, în apropiere de orașul Mumbai, iar săptămâna trecută a trecut printr-o intervenție chirurgicală pentru înlăturarea geamănului parazit.
Operația a avut loc la 25 iulie și a fost efectuată de chirurgii pediatri de la un alt spital, care au înlăturat geamănul nenăscut de circa 7 cm lungime și care cântărea în jur de 150 de grame.
„Nu au existat complicații. Atât mama, cât și copilul sunt în continuare internați dar sunt în stare bună”, a declarat ginecologul Neena Nichlani pentru DPA.
Cei doi medici susțin că numai 100 de astfel de cazuri au fost documentate în întreaga lume. Se estimează că un caz de foetus-in-foetu apare o dată la 500.000 de nașteri, a spus Thorat.

blank