Actualitate, Featured

ȘOC! 95 de pistoale găsite pe marginea drumului într-o localitatea argeșeană

Un bărbat a sunat la 112, după ce a găsit într-un colet aruncat pe marginea drumului mai multe pistoale.
Incidentul s-a întâmplat în comuna argeșeană Albota, pe DN65B. La fata locului s-au deplasat politiștii, pompierii și un echipaj al departamentului de Protectie Civilă.
Imediat, polițiștii argeșeni au ridicat coletul suspect și l-au trimis la Pitești pentru inspecție.

Conform comunicatului emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș: ”La data de 11 martie a.c., polițiștii din Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au recuperat 95 de pistoale, abandonate pe un câmp din vecinătatea comunei Cerbu, din județul Argeș. Pistoalele se află în custodia polițiștilor și urmează a fi expertizate pentru a se stabili dacă au fost sau nu folosite recent. Primele informații indică faptul pistoalele ar fi de tip neletal, însă încadrarea juridică exactă va fi stabilită tot în urma exepertizării. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței pistoalelor.”[youtube https://www.youtube.com/watch?v=wN-jiT7gi7U]