IT&C

Smartphone-urile se vor încărca singure în timp ce le foloseşti. Nu e nevoie de un aparat nou

O folie transparentă, ca pentru protecție, va putea fi atașată ecranului tactic al unul smartphone. Prin intermediul acesteia va fi generată electricitate ori de câte ori îl atingem cu degetul în timpul folosirii telefonului.

Este obligatorie atingerea cu degetul a dispozitivului, iar cercetători de la Universitatea Lanzhou, din China, au avut ideea de a folosi energia mecanică a acestor atingeri pentru a o transforma în electricitate și pentru a încărca astfel bateria dispozitivului mobil, extinzându-i considerabil perioada de funcționare, conform Agerpres.

Cercetătorii chinezi au creat noul dispozitiv menit să prelungească viața bateriei dispozitivelor mobile pornind de la un cauciuc siliconic transparent denumit PDMS. Ei au introdus în acest cauciuc niște circuite electrice cu grosimea de doar 700 de nanometri, realizate din titanat zirconat de plumb.

Jacques și Pierre Curie sunt fizicienii care au observat, la sfârșitul secolului XIX, că aplicarea de presiune asupra unui cristal de cuarț rezultă în apariția unei sarcini electrice în respectivul cristal. Prin faptul că nanocircuitele din acest material sunt aliniate perfect, în coloane, ele reacționează la presiunea degetului la unison, generând maximum de energie electrică posibilă.

blank