rusia
International

Singura metodă prin care Rusia ar putea încheia războiul din Ucraina

„Noile realităţi teritorile trebuie recunoscute”, a cerut diplomaţia din rusia la două zile după o reuniune pe tema Ucrainei ce a avut loc în Arabia Saudită.

Numai capitularea Kievului va pune capăt ofensivei ruse în Ucraina, a reafirmat luni, 7 august, Rusia, la două zile după o reuniune pe tema conflictului, în Arabia Saudită, care nu a dus la progrese în vederea rezolvării lui, scrie Le Figaro.

Suntem convinşi că o rezolvare cu adevărat globală, durabilă şi echitabilă nu este posibilă decât dacă regimul de la Kiev pune capăt ostilităţilor şi atentatelor teroriste”, a susţinut purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-un comunicat.

Cereri respinse de Kiev

„Noile realităţi teroitoriale (în estul şi sudul Ucrainei, n.red.) trebuie recunoscute, demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei (…) trebuie asigurate”, a mai cerut ea, solictând „confirmarea” „fundamentelor originale ale suveranităţii Ucrainei: statutul ei neutru, nealiniat şi non-nuclear”. Aceste cereri, deja formulate de Moscova în momentul lansării ofensiveii sale militare în februarie2022, au fost respinse de Kiev.

Afirmaţiile Mariei Zharova vin la două zile după ce Arabia Saudită a găzduit la Jeddah o reuniune pe tema Ucrainei, invitând delegaţii occidentale şi reprezentanţi ai puterilor emergente apropiate de Moscova, fără prezenţa Rusiei. Nesurprinzător, discuţiile lungi între numeroasele delegaţii prezente nu au dus la niciun progres major în rezolvarea conflictului. Nicio declaraţie finală comună nu a fost de altfel publicată.

Deşi Maria Zaharova şi-a exprimat luni „înalta apreciere pentru medierea” „prietenilor noştri din Sud”, „o rezolvare paşnică este imposibilă” pe baza formulei de pace propuse de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a asigurat ea.

Niciunul din cele 10 puncte (anume retragerea forţelor ruse de pe pământ ucrainean, n. red.) nu urmeşte să găsescă o soluţie negociată şi diplomatică a crizei şi totalitatea lor este un ultimatum lipsit de sens dat Rusiei, care urmăreşte să prelungească ostilităţille”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.

Apropiat atat de Moscova cât şi de Washington, Riadul caută să-şi întărescă influenţa pe scena internaţională. La jumătatea lunii mai, Volodimir Zelenski a făcut o vizită surpriză la Jeddah, la un summit al Ligii Arabe, spunând că mulţumeşte prinţului moştenitor Mohammed ben Salman pentru „susţinerea sa faţă de integritatea şi suveranitatea Ucrainei”. (Traducere Rador).

blank