Singapore
Featured, International

Singapore se confruntă cu un record de contaminari COVID și de decese

Ministerul Sănătăţii din Singapore a raportat marţi peste 3.400 de cazuri noi de contaminare cu noul coronavirus şi nouă decese, amândouă cifrele reprezentând recorduri pentru 24 de ore.

În Singapore bilanţul total al deceselor ajunge la 130 şi al cazurilor de contaminare la aproape 110.000 în prosperul oraş-stat, care până acum a reuşit să evite consecinţele răspândirii temutei „variante Delta” ce continuă să genereze, din aprilie acest an, noi recorduri în alte regiuni asiatice, scrie agenția Reuters.

Aproape 40.000 de contaminări au fost raportate doar în ultimele 28 de zile, cu toate că circa 98% dintre cei care s-au testat „pozitiv” în acest interval au avut simptome minore ori deloc.

Un număr de 1.512 contaminaţi sunt însă spitalizaţi în prezent, 247 necesitând oxigen, iar 34 fiind în stare critică, completează agenția Xinhua.

Peste 83% din cei 5,45 de milioane de singaporezi sunt vaccinaţi, deşi numai în jur de 300.000 şi cu a treia doză. Pe de altă parte, potrivit Ministerului Sănătăţii, dintre cei care au decedat marţi din cauza coronavirusului, trei erau nevaccinaţi, patru erau complet vaccinaţi şi doi primiseră o doză de vaccin, notează dpa.

blank