Sindicatul Metrorex cere în instanță suspendarea deciziei desființării spatiilor comerciale
Actualitate, Featured

Sindicatul Metrorex cere în instanță suspendarea deciziei desființării spatiilor comerciale

Firma Sindomet Servcom SRL, controlată integral de către Sindicatul Liber Metrou al salariaților companiei de stat Metrorex, a cerut în instanță suspendarea dispozițiilor din 6 aprilie ale primarului sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu (USR), de desființare a 9 spații comerciale din stațiile de metrou Ștefan cel Mare (6 construcții) și Pipera (2 construcții, plus o cabină foto), dispoziții duse deja la îndeplinire.

Sindicatul a intentat, în plus, un proces și Metrorex, având ca obiect „asigurare dovezi”. Potrivit Codului de procedură civilă, printr-o astfel de acțiune în instanță se cere să fie aprobată o „procedură specială, urgentă, cu un scop limitat, acela de conservare a unor dovezi necesare față de care există riscul ca acestea să dispară, să se modifice sau să fie greu de administrat în viitor”.

Actele executive ale edilului sectorului 2 atacate de Sindomet Servcom, obținute de Profit.ro, citează ca temei legal inclusiv dispoziția din urmă cu aproape 21 de ani (iulie 2000) a primarului general de atunci al Capitalei, Traian Băsescu, care a împuternicit primarii de sector „să organizeze, de urgență, prin grija serviciilor de specialitate, acțiunea de dezafectare și degajare a construcțiilor provizorii neautorizate amplasate pe domeniul public al Municipiului București”, dispoziție în urma căreia a fost declanșată demolarea chioșcurilor de pe străzile din Capitală.

Sindicatul Metrorex cere în instanță suspendarea deciziei desființării spatiilor comerciale

Principalul fundament juridic al dispozițiilor de acum de desființare a spațiilor comerciale din stațiile de metrou Ștefan cel Mare și Pipera este, potrivit acestora, articolul din Legea construcțiilor care prevede că „construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului”.

Firma sindicatului Metrorex susţine că toate proiectele pentru spaţii comerciale au fost avizate

Este invocată, de asemenea, prevederea din Legea privind apărarea împotriva incendiilor, potrivit căreia primarii „asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcțiile și instalațiile tehnologice aparținând domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale”.

Ca temei legal este citată și o HG a Guvernului Radu Vasile din 1998, potrivit căreia „se interzic în stațiile metroului și în spațiile tehnologice aferente organizarea și desfășurarea, de către persoane fizice sau juridice, a oricăror activități comerciale sau de altă natură, nespecifice proiectului de execuție a construcției inițiale a metroului și a obiectului de activitate al Regiei de Exploatare a Metroului „Metrorex” București”, de la interdicție făcând excepție însă „activitățile comerciale autorizate potrivit legii și construcțiile aferente acestora, executate și amplasate cu respectarea autorizației de construire, dacă exploatarea lor nu aduce atingere funcționalității și siguranței metroului, potrivit normelor tehnice de exploatare în vigoare”.

Sindicatul Metrorex cere în instanță suspendarea deciziei desființării spatiilor comerciale

Primarul sectorului 2 invocă și o hotărâre din 1993 a Consiliului Local al Municipiului București de avizare a Normativului privind stabilirea zonei minime de siguranță, protecție și funcționalitate a metroului, ce stipulează că „în zona acceselor, pe o rază de 10 m, nu se admite amplasarea nici unei construcții (provizorie sau definitivă)” și că „R.A. Metrorex -București poate cere prin autoritățile administrative demolarea sau modificarea acestor construcții și instalații, executate fără respectarea prescripțiilor prezentului Normativ”.

Sindomet Servcom susține însă că toate proiectele de spații comerciale „au fost avizate în CTE Metrorex și executate de proiectantul general al metroului, Metroul SA, fiind avute în vedere chiar de la data construirii metroului”, adăugând că acestea respectă un alt Normativ Metrorex, din 2006, de proiectare a construcțiilor și instalațiilor specifice de metrou privind prevenirea și stingerea incendiilor, potrivit unei informări transmise pe 31 martie de Sindomet Servcom Asociației Comercianților de la Metrou, adică chiriașilor săi.

blank