Forța Dreptei
Actualitate, Featured

Sindicaliștii din sistemul judiciar susține că va exista un blocaj fară precedent

Membrii unui sindicat din sistemul judiciar avertizează că efectele stării de urgență ”vor conduce negreşit la o blocare sistemului judiciar din România, fără precedent”.

Aceștiau dau vina pe ”un dezechilibru vădit între volumul excesiv de activitate şi resursele umane din sistem”.

Membrii unui sindicat din sistemul judiciar avertizează ca amenzile aplicate pentru nerespectarea restricţiilor impuse în perioada pandemiei vor duce la creşterea numărului de plângeri contravenţionale, susțin sindicaliștii.

”La stocul instanţelor judecătoreşti se va adăuga numărul mare de dosare înregistrate, repartizate şi fără prim termen acordat, care potrivit decretului prezidenţial se suspendă de plin drept şi vor fi repuse pe rol în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă”, informează Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, Agerpres.

”80% din amenzi vor ajunge în instanță”

Potrivit surselor oficiale, până la începutul lunii aprilie, prin structurile abilitate ale Ministerului de Interne au fost întocmite 260 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial estimează că peste 80% din aceste sancţiuni se vor transforma în dosare pe rolul instanţelor alături de stocul imens deja existent.

Sindicaliștii avertizează că schemele de personal sunt și așa subdimensionate de mai mulți ani și consideră că se va ajunge la blocarea instanțelor: ”Inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii a întocmit o situaţie privind necesarul de personal auxiliar de specialitate la nivelul instanţelor de judecată”.

Sindicaliștii îl critică pe Ludovic Orban

Sindicatul a criticat și mesajul premierului Ludovic Orban, pe care îl acuză că a eliminat total dialogul pe timpul stării de urgență.

”Aflăm că premierul ia în calcul şomajul tehnic în sistemul bugetar, fără a nominaliza şi Justiţia ca fiind exceptată. Dacă cele reclamate până acum, precum şi cele de mai sus nu sunt argumente suficiente pentru guvernanţi să analizeze riguros sectoarele de activitate în care vor trimite personalul în şomaj tehnic, atenţionăm că trimiterea personalului din justiţie câte 15 zile în şomaj tehnic nu va fi decât un alt factor care va greva activitatea şi va conduce la blocarea instanţelor după pandemie”, a mai transmis organizația sindicală.

 

blank