Featured, Showbiz

SIMPLU se reunește!

La cinci ani de la dizolvarea proiectului SIMPLU, CRBL își strânge foștii colegi pe scenă- Smiley, Piticu’, Taz, Omul Negru și Francezu’ – la Sala Palatului (21 noiembrie a.c.).

Inițiativa spectacolului îi aparține lui CRBL, care speră să-și reactiveze imaginea prin acest „Bloc Party” cu public, așa cum a denumit conceptul său concertistic. Cu acestă ocazie,CRBL susține că prima trupă de break dance din România, SIMPLU, se va afla pentru ultima oară pe o scenă. Formația a activat din anul 2000 până în 2011, anul în care CRBL și Smiley și-au anunțat intenția de a urma fiecare propriul drum muzical.

CRBL va face cunoștință publicului care va veni la spectacolul său cu 25 de dansatori pe care i-a antrenat personal, o scenografie inedită, costume special create pentru un spectacol dinamic, proiecții grafice impresionante și invitati speciali ca Ruby, Anda Adam, Cream, Adda, Helen, Denise și Isaia.

De la dizvolvarea grupului SIMPLU, CRBL a mai colaborat cu Smiley pentru anumite piese, dar, în ultima perioadă, existența sa în showbiz a fost întreținută de diferite emisiuni de televiziune . Cariera lui Piticu, pe numele real Ionuţ Dumitru, a fost legată tot de Smiley care i-a produs și lansat anul trecut,prin propria casă de discuri, o piesă -„Ale cui?”
Omul Negru a fost căsătorit cu Alma, fiica lui Adrian Sârbu și a lucrat într-o perioadă la o casă de discuri patronată de fostul socru.

blank