Simona Halep
Sport

Simona Halep și marele secret. Imaginea care a dat-o de gol

Simona Halep ar putea avea o nouă relație după divorțul de Toni Iuruc. Jucătoarea de tenis le-a arătat fanilor că a fost răsfățată cu un buchet imens de flori, cel mai probabil de la un admirator.

În septembrie 2022 a semnat Simona Halep actele de divorț, de Toni Iuruc, la un notariat din București. Căsătoria civilă a fost făcută în septembrie 2021, iar cununia religioasă era programată pentru noiembrie 2022. Cu toate astea, relația lor nu a mai mers și au ales să se despartă.

De curând, Simona Halep a publicat, pe Instagram, o imagine realizată de pe scaunul șoferului, cu un buchet imens de trandafiri albi, semn că jucătoarea de tenis este deschisă la mai mult. Sportiva nu a spus dacă surpriza a fost făcută de noul iubit sau de altcineva.

Simona Halep

De ce a divorțat Simona Halep

În urmă cu ceva vreme, apropiații Simonei Halep au povestit că sportiva a divorțat de Toni Iuruc din cauza geloziei. Și Rică Răducanu a vorbit despre despărțirea celor doi. Acesta este convins că distanța și programul încărcat al jucătoarei de tenis au dus la separare.

„Toni este un tip extrem de gelos, nu a mai vrut să-și știe nevasta singură prin turnee cu doi-trei bărbați mai tot timpul și a pus piciorul în prag. I-a cerut să aleagă între tenis și el!”, au povestit apropiații lui Toni Iuruc.

„E greu să ții așa o căsnicie, de la distanță. Însă, după cum vedeți, s-au despărțit de comun acord. Cea mai rea treabă este distanța, trebuie să fii apropiat, mai ales când ești tânăr. Poate că la început a fost o iubire fulgerătoare, căci doar nu întâmplător s-au căsătorit, dar pe urmă se răcește dragostea. Tată, când nu te mai vezi cu lunile, mai găsești pe altcineva”, a mai spus și Rică Răducanu despre divorțul celor doi.

Toni Iuruc a mai fost văzut în oraș cu alte domnișoare, dar nu se știe dacă acesta este implicat într-o nouă relație. După divorț, s-a zvonit că Simona Halep este îndrăgostită de antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, dar sportiva a negat totul.

blank