simona halep

În egală măsură cu performanţa sportivă, Simona Halep a mai realizat ceva de toată stima. A coagulat, timp de câteva zile, simţirea a milioane de români. România a pulsat a viaţă ca o inimă uriaşă din însumarea milioanelor de suflete româneşti. Un sportiv de toată lauda, la rându-i nu numai talentat, ci şi deştept, atacantul şi căpitanul echipei naţionale de fotbal, Ciprian Marica, spunea că, urmărind-o pe Simona, a simţit mândria de a fi român ca atunci când se intonează imnul. Simona Halep s-a înfruntat, de fapt, cu un imperiu.

Cu imperiul numit Şarapova pentru că, prin masivitate, prin atitudinea de superputere, Şarapova întrupa purtările imperiului ţarist care nu accepta decât paşii înainte şi cotropirea, dublat de faptul că, în evoluţia campioanei Şarapova, se regăsea şi un alt imperiu: imperiul american, fiindcă, de la vârsta de 7 ani, Maşa a fost trimisă la academiile celebre de tenis din America, unde s-a migălit de marii profesori americani la succesele ei în tenis, câştigarea tuturor marilor competiţii de şlem. De fapt, aşa a fost destinul de totdeauna, pentru neamul românesc. Să se înfrunte cu imperiile.

Nu numai statura impresionantă a Şarapovei dădea aerul de superputere, ci şi ţipetele ei cu teribila descărcare de energie. Dacă închideai ochii şi auzeai strigătele Şarapovei la fiecare minge, parcă îţi imaginai năvălirile puhoaielor de Ivani din Aramata Roşie care măturau totul în cale. Şi, cu toate acestea, impresionanta campioană rusoaică nu a ţinut-o în genunchi pe fata noastră. S-a luptat Simona ca la Mărăşeşti, la baionetă.

S-a încrâncenat pentru câştigarea fiecărei mingi. Ea, fata toată numai suflet, deşteptăciune, ambiţie şi dragoste de ce e românesc, a început tenisul şi s-a antrenat numai în România, cu specialişti români, fără nume în lumea largă, cu sacrificii financiare imense din partea părinţilor. Când n-a mai avut bani să-i plătească antenamentele, echipamentul şi turneele, tatăl ei, Stere Halep, şi-a vândut fabrica, brutăria şi magazinele de pâine. Din banii obţinuţi prin câştigarea unor turnee, Simona a răsplătit devotamentul teribil al părinţilor şi le-a răscumpărat fabrica şi atelierele de pâine.

Apropo, eu cred că a fost total nepotrivită folosirea unor cuvinte de către mai noul antrenor al Simonei, belgianul, care ar fi fost cazul să evite unele exprimări aiurea despre eleva sa şi anume că, dacă face pasul înapoi, Şarapova o va ucide pe Simona. Avea ţipete de prădător Şarapova, ca o tigroaică atacând o gazelă, dar în nici un caz nu a “ucis-o”, ba, mai mult, a simţit nevoia să se ducă la vestiare, căci româncuţa noastră îi înmuiase genunchii.

Ba, mai mult, “imperiul Şarapova” a trebuit să apeleze şi la şiretlicuri de “putere mică”, întârziind serviciul ca să o deconcentreze pe româncuţa cu 20 de centimetri mai scundă. Până una-alta, Simona şi-a deschis calea spre marile izbânzi, s-a urcat pe podiumul clasamentului mondial al tenismenelor şi continuă să declare cu zâmbetul acela fermecător: “Ţara mea este o ţară plăcută, o iubesc şi nu o voi părăsi”.