Simona Halep
Sport

Simona Halep revine pe teren! Anunțul a fost făcut chiar acum: O să intru pe teren

Simona Halep rămâne încrezătoare! Îndrăgita sportivă din România a transmis recent un mesaj cu privire la situația în care se află. Astfel, aceasta a subliniat că are o mare șansă să revină pe teren și nu se teme de nimic.

Așadar, Simona Halep a declarat că este încrezătoare că va urma să primească o șansă de revenire în tenisul mondial. Potrivit sportivei, acest lucru îi dă o stare de bine și nu se teme de nimic.

De asemenea, aceasta a spus și că va intra cu siguranță pe teren și va vedea ce poate să facă.

Simona Halep este încrezătoare că va reveni

„Faptul că am o șansă – eu chiar cred că o să am o șansă să mă reîntorc pe teren – îmi dă o stare de bine și nu mi-e teamă de absolut nimic. O să intru pe teren și o să văd ce pot să fac și cât de bună mai pot să fiu”, a declarat Simona Halep pentru Eurosport.

De asemenea, aceasta a spus și că îi place foarte multe să joace tenis și are „o motivație interioară” pentru a lupta în continuare.

„Sigur că da, o să revin pe teren, pentru că îmi place foarte mult să joc tenis, în continuare. Am și o motivație interioară pentru care cred eu că trebuie să lupt și să fiu pe teren, pentru că acolo îmi e locul. Cred că va trebui să mă opresc atunci când eu vreau, și nu în alte situații. Retragerea din tenis o să fie un moment greu și vreau să fie așa cum simt eu”, a mai spus sportiva.

Sportiva a oferit un interviu despre acuzațiile de dopaj care i-au fost aduse

Amintim că Simona Halep a vorbit anterior despre acuzațiile de dopaj care i-au fost aduse. Vedeta și-a asigurat fanii că este nevinovată și că nu a făcut nimic necinstit în tenis.

„Faptul că oamenii au fost alături de mine și m-au susținut atât de frumos mi-a dat putere. Am citit toate mesajele lor, am simțit căldura sufletească. Vreau să le mulțumesc și să îi asigur că sunt nevinovată, că nu am luat absolut nimic, nu am făcut nimic necinstit în tenis. Sper să vină ziua în care mă voi întoarce pe teren și voi juca tenisul pe care l-am jucat toată viața mea, cu mare drag și cu mare pasiune. Și să ne bucurăm împreună de alte rezultate, dacă voi mai fi capabilă”, a spus ea pentru Eurosport.

În cadrul acestui interviu, ea a purtat un maieu de la Nike, semn clar că își continuă colaborarea. Contractul de sponsorizare cu Nike a fost negociat de Ion Țiriac, după ce sportiva a renunțat la Adidas. Din acest contract, sportiva primește anual 1,7 milioane de dolari americani pe sezon.

blank