Simona Halep. Imediat ce s-a recuperat după victoria obţinută în primul tur la Australian Open (6-3, 6-2 cu Karin Knapp), Simona Halep (23 de ani) a vorbit despre obiectivele pe care şi le-a fixat în continuare, aflate în strânsă legătură cu staff-ul ei. Halep a început anul cu doi noi antrenori, Thomas Hogstedt şi Victor Ioniţă, iar constănţeanca explică rolul pe care îl are fiecare în cariera sa. În interviul acordat postului ESPN, Simona abordează şi modul în care s-a acomodat la primul Grand Slam al anului:

Simona Halep. „Uneori decid singură ceea ce trebuie să fac în viitor şi aşa am făcut şi acum. Am vrut ceva nou. O experienţă nouă, sfaturi noi. Acum încerc să fiu cu Thomas Hogstedt aici, în Australia, şi vom vedea cât de mult vom colabora. Dar am alături şi echipa mea din România, pentru tot anul. Alături de ei mă simt foarte bine şi relaxată. Am muncit mult în pauza de iarnă la pregătirea fizică. Am făcut antrenamente în zăpadă, în ţara mea, şi a fost o pregătire bună pentru această perioadă. Am stat acasă şi mi-am îmbunătăţit mult serviciul.
Chiar am simţit la Shenzhen că am servit mult mai bine decât anul trecut. De asemenea mi-am dorit să fiu mai agresivă pe teren. Ţelul meu pentru acest an e să fiu mai bună decât anul trecut şi să ajung la Singapore (n.r. Turneul Campioanelor)„, a spus Halep, citată de prosport. Simona Halep

