Featured, Sport

Simona Halep are probleme cu antrenorul:”Nu sunt sluga”

Daniel Dobre a vorbit despre ce înseamnă să fii antrenorul fostului lider mondial, Simona Halep și a vorbit și despre episodul intens mediatizat petrecut în sferturile turneului de la Miami, în meciul cu Qiang Wang.

Atunci, Simona Halep i-a cerut lui Dobre să le transmită băieților din lojă să o aplaude numai pe ea atunci când câștigă, conform Mediafax.

„Simona nu m-a chemat acolo să fiu „slugă”, cum s-a scris, ci ca pe o persoană pe care o respectă. Nu a fost efectiv nicio preoblemă între mine și ea la acel moment.

În momentul în care ea alege niște oameni cu care să lucreze, se poartă frumos cu ei. În același timp, îți și cere să fii 100% implicat acolo. Până la urmă, dacă stai să te gândești, ea e cea care aleargă prin soare și cea care suportă multe lucruri. Dar întotdeauna este acolo pentru tine, dacă ai nevoie de ceva, vorbești cu ea. Chiar dacă îi necesită timp sau energie, ea încearcă să facă lucrurile alea ca să te simți tu bine. Ca atare, dacă ți-a cerut ceva sau dacă s-a supărat, nu o face să te jignească pe tine.

Nu este nimic exagerat în ceea ce-ți cere. Când vrei să lucrezi cu un profesionist care dă tot, nu te poți duce acolo cu jumătate de inimă și să ai așteptări să faci doar ce vrei tu. Asta este viața”, a declarat antrenorul Simonei Halep, Danie Dobre, pentru site-ul treizecizero.ro, care a mai adăugat:

„Simona e la fel de profesionistă, la fel de doritoare să câștige, la fel de intransigentă cu ea însăși, dar un pic mai deschisă să accepte ajutorul”.

Simona Halep și Daniel Dobre au început colaborarea în martie 2019. După despărțirea de Darren Cahill, Simona a avut o experiența de scurtă durată cu Thierry Van Clemput în turneul de la Doha, dar a renunțat la el. Dobre a mai lucrat cu Simona Halep de-a lungul anilor anteriori, pregătind-o în țară și însoțind-o la unele turnee, în special cele la care Darren Cahill a lipsit.

blank