Armand Goșu, istoric specialist în istoria Rusiei şi a spaţiului ex-sovietic, a vorbit, sâmbătă, despre rebeliunea Grupului Wagner în Rusia, despre Evgheni Prigojin și despre sfârșitul lui Vladimir Putin din punct de vedere politic.
Sfârșitul lui Putin a început la o săptămână după 24 februarie
Potrivit spuselor sale, Evgheni Prigojin, liderul grupării paramilitare Wagner, s-a bucurat ani de zile de un statut special, pe care nu l-a avut niciun alt colaborator apropiat al lui Vladimir Putin, fiind omul care avea acces total la președintele Rusiei. În ciuda acestui fapt, el a fost folosit de Vladimir Putin atât pe frontul de luptă din Ucraina, cât și în luptele interne împotriva unor grupări din Ministerul Apărării din Rusia.
Armand Goșu susține, de altfel, că, deși Vladimir Putin neagă ferm că regimul său a intrat într-o fază finală, realitatea este complet diferită.
„Este de-a dreptul straniu cum a tensionat (Putin- n.r.) în ultimele zile situația ca să se ajungă aici. Pentru că el, în general, ocupă o poziție de neutralitate în situațiile astea de conflict. Prigojin a fost considerat omul lui, avea acces la Putin.
Putin l-a folosit pe Prigojin, nu doar pe front, ca să lupte cu armata ucraineană, l-a folosit pe Prigojin și în interior, ca să lupte împotriva unor grupări din Ministerul Apărării de la Moscova. Prigojin s-a bucurat de un statut special, de care nu s-a bucurat niciun alt colaborator apropiat al lui Putin.
Gândiți-vă că Prigojin intra în închisorile din Rusia – de unde, fără niciun act asupra, absolut pe baza telefoanelor de la Kremlin – lua mii de oameni, zeci de mii de oameni, de condamnați și îi ducea pe front. După șase luni de zile, ăia se întorc acasă și dau nas în nas cu victimele violurilor, cu rudele cellor uciși de ei. A fost un șoc pentru societatea rusească tot ce s-a întâmplat”, a declarat, sâmbătă, Armand Goșu în cadrul unui interviu .
Nu se putea termina altfel această aventură
Din punctul său de vedere, revolta organizată de Gruparea Wagner în Rusia „va adânci și mai mult percepția asta de haos, de stat care se prăbușește, regim care-și trăiește ultimele clipe” și „cu siguranță că după așa ceva nu ieși mai întărit.”
„Nu are rost să ne apucăm noi de vorbe mari să spunem că acest Prigojin, cu opțiunea lui, declanșează sfârșitul lui Putin. Vorbim de luni de zile că sfârșitul lui Putin a început.
Sfârșitul lui Putin a început la o săptămână după 24 februarie (invazia Rusiei în Ucraina – n.r.) când am văzut că a eșuat blitzkrieg-ul (război fulger- n.r.) rusesc acolo. Nu se putea termina altfel această aventură a lui Putin în Ucraina decât cu prăbușirea propriului regim politic.
Din punctul ăsta de vedere, chiar dacă Putin nu recunoaște evidența – și anume că regimul lui nu intră într-o fază finală de prăbușire – realitatea îl ca zgâlțâi suficient de tare și cei câțiva – nu foarte mulți – foarte legați de Putin vor trebui să găsească niște soluții să se salveze și poate că, în felul ăsta se va agăța și Putin de ei și ei de Putin ca să nu se scufunde”, a conchis istoricul Armand Goşu.