Sfântul Nicolae, Moş Nicolae…

Am intrat în luna decembrie. Am intrat în luna cadourilor. Am intrat în luna celor mai frumoase, exceptând doar Paştele, sărbători creştine. Şi, încă de pe 6 decembie, ne încărcăm cu bucurie şi speranţă, cu visuri şi încredere. Scuturăm ghetele de cadouri, ne trece supărarea pe cei din jur, iertăm greşelile lor – şi pe ale noastre – şi aşteptăm să cadă, aşa cum se spune din bătrâni că se întâmplă, prima zăpadă. De fapt, ne pregătim încet de Naşterea Domnului…

Moşul cu daruri

În seara asta, şi trebuie să mă credeţi, vine Moş Nicolae cu daruri! Cică s-ar cam strecura în casă pe horn, pe fereastră, prin întredeschizătura uşii. Intră pe unde nici cu gândul nu gândim. Dar numai dacă încălţămintea a fost ştearsă şi cremuită, aşezată frumos lângă uşă sau lângă geam. Şi, desigur, dacă toată lumea a fost cuminte, a mâncat ciorba de legume din farfurie, nu a râvnit la masa vecinului şi nu a înjurat guvernanţii şi pe preşedinte. Altminteri, nuiaua moşului îşi face, discret, loc printre ghetele şi cizmele înşirate precum soldaţii la apelul de dimineaţă al comandantului. În mod normal, Moş Nicolae aduce în sacul lui dulciuri, portocale, banane, dar şi destule alte daruri pentru cei care au avut un comportament adecvat în timpul anului scurs de la ultima întâlnire. Mai niciodată moşul nu vine când lumea e încă trează şi bâjbâie prin casă. El preferă să îi ştie pe toţi adormiţi, ca să poată să acţioneze în voie. A se citi a pune cadourile pe la locurile lor. Nicolae a intrat în conştiinţa creştinilor ca ajutătorul celor trei fete de măritat pe care voia tatăl lor să le dea spre pierzanie, din lipsă de bani. El le-a aşezat noaptea, la căpătâi, pungile cu galbeni. De aceea, se spune că, pe lângă rolul important din calendarul ortodox, Nicolae îl mai are pe acela de a orienta fetele de măritat spre ursiţi buni, care să le fie credincioşi întreaga viaţă. Şi, pentru că aduce daruri, este şi protectorul copiilor.

Sărbătoare mare…

Sfântul Nicolae este prima mare sărbătoare creştină a lunii decembrie. El s-ar fi născut în ţinutul Lichiei, din Asia, dar nu se cunoaşte data la care a venit pe lume. Părinţii lui erau bogaţi şi i-au pus numele de Nicolae, desemnându-l „biruitor de popor”, cum este traducerea acestui nume în limba greacă. Fiul, după ce ei au murit, şi-a împărţit averea săracilor şi a plecat în lume, întemeind întâi la Mira, Mânăstirea Sionului. Nicolae avea puteri de vindecare asupra bolnavilor şi era tare bun şi milostiv. El a înviat şi un om din moarte şi a fost făcut arhiereu, iar pentru credinţa-i nestrămutată, dat la osândă de împăraţii Diocleţian şi Maximilian. Din temniţă a fost eliberat de împăratul Constantin, mult mai târziu, Constantin eliberând, de altfel, toţi credincioşii. Nicolae a săvârşit în timpul vieţii, dar şi după moartea sa, pe 6 decembrie, anul 345, o mulţime de minuni. Moaştele sale se află la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira. Cum Nicolae este un sfânt al ortodoxismului, acum, cu noi, îl mai sărbătoresc şi grecii şi ruşii. Celor care îşi sărbătoresc numele, toate urările de sănătate şi să trăiască atât cât va exista şi numele de Nicolae.