Orice lucru de calitate se construiește cu sârguință și performanță. Nimic nu este întâmplător atunci când vorbim despre longevitate. Și iată că toate acestea se aplică în cazul show-ului ”Drag de România mea!”, cu Paul Surugiu-Fuego, care a ajuns deja la finalul sezonului cu numărul 8, făcând deja loc celui de-al nouălea, care va debuta în toamnă și care se anunță a fi unul diferit, cu schimbări de format și cu multe surprize din partea realizatorilor. Divertismentul acesta clasic care poate fi urmărit duminică de duminică, la TVR 2, poate fi considerat perimat de unii, dar el este o conștientizare a faptului că avem valori, este un loc în care acestea se pot exprima în voie și locul din care nu rămâi cu un gust amar la final, ci cu puternice rezonanțe.
Din 2018 până în prezent, în cadrul emisiunii, ”Drag de România mea!”! ați putut vedea nenumărate personalități care au trăit emoții speciale, ați văzut duete memorabile și ați aflat multe lucruri noi. Ați avut zile de duminică în care v-ați delectat cu bucurii ale României, din toate domeniile, ambalate armonios! Show-ul acesta nu e pentru o anumită categorie, este pentru mase, pentru toate generațiile, pentru că arată fața ideală și frumoasă a țării noastre, cea de care trebuie să ne mândrim și pe care trebuie să o prețuim ca atare. Peste 350 de personalități au fost premiate cu distincția onorifică a emisiunii și și-au făcut loc în colecția oamenilor admirabili care iubesc să facă performanță în România!
Duminica aceasta, 12 iunie, de la ora 15.00, la TVR 2, se va difuza ultima ediție a sezonului 8, a zecea gală, urmând ca de săptămâna viitoare, toată vara, până în toamnă, la sezonul 9, să urmăriți redifuzări de colecție ale emisiunii! Gala 10 este un frumos buchet de trăiri, de oameni remarcabili, pentru toate generațiile, de exemple și trăiri și lecții, la care se poate uita întreaga familie. Astfel, sosește în platou, alături de Paul Surugiu, un exemplu de voință și determinare, un om pentru care nu există ”nu pot” sau ”nu vreau” și care face performanțe notabile de ani de zile, dând naștere unui adevărat fenomen. Este vorba despre jurnalista și mintea sclipitoare Mirela Retegan. Aceasta ne va povesti despre cum a luat naștere proiectul pentru copii ZURLI, ne va spune ce o ține în priză și desigur, ne va cânta alături de GAȘCA ZURLI, una dintre piesele care ne arată tuturor că e bine să fim copii, indiferent de ce vârstă am avea. Un alt motiv de uimire din ediția de duminică este FANG SHUANG, chinezul care vorbește la perfecție limba română și care cântă în limba română, muzica ușoară atât de uitată și blamată de mulți de-ai noștri. El ne va spune cum s-a adaptat, ce-l face fericit și ce-l ține aici și ne va cânta chiar și folclor.
Una dintre revelațiile online ale momentului va veni la noi. Este vorba despre Georgiana Lobonț, artista care face milioane de vizualizări pe Youtube și care ne aduce autenticitate din Ardeal, povestindu-ne despre familia ei minunată, cântând și-un duet popular alături de Fuego. Tot folclor și duet cu Fuego ne aduce și Brândușa Covalciuc Ciobanu, care ne va explica cum se împacă un moldovean cu o ardeleancă. Atipică și extrem de specială va fi prezența în platou a cățelușei Maya, un superb labrador, care înțelege tot ce i se spune și care va face deliciul atmosferei. Maya este cățelușa artistului Raoul, care vine cu noutăți muzicale, cu povești despre necuvântătoare, prezentându-ne un alt artist special din Turda, alături de care ne va cânta și-n duet, Aner. Așadar, toate motivele să ne fiți aproape, mai ales că și Paul Surugiu are daruri muzicale și ne va trimite cu gândul la mare, alături de trupa Supermarket și baletul condus de Florin Mariș!
