Featured, Life

Sexul, mai bun pentru sănătate odată cu înaintarea în vârstă

Sexul nu doar că îți dă o stare bună, dar este benefic și pentru sănătate. Conform unui nou studiu, beneficiile lui asupra organismului cresc pe măsură ce înaintezi în vârstă. Iată cum.

Mai multe organizații din Statele Unite au realizat studii pe 2 204 de femei și bărbați cu vârste cuprinse între 57 și 85 de ani cu privire la sănătatea și modul lor de viață. Cinci ani mai târziu, studiile au fost refăcute pe aceiași participanți; cercetătorii i-au întebat dacă s-au confruntat cu problemele de sănătate specifice vârstei, precum hipertensiune și probleme cardiovasculare, dar și cât de des făceau sex și cât de mult le-a plăcut.

Toate răspunsurile au fost colectate și analizate de Universitatea din Michigan care, apoi, a dat verdictul. Se pare că relația între sănătatea oamenilor și viața lor sexuală depinde foarte mult de gen. Bărbații care făceau sex o dată sau de mai multe ori pe săptămână aveau un risc de două ori mai mare de a dezvolta probleme cardiace după cinci ani decât cei care nu aveau parte de acțiune. Mai exact, odată cu înaintarea în vârstă sexul devine o problemă pentru sănătatea bărbaților. Cu atât mai mult cu cât apelează și la alte ajutoare pentru a crește performanța în pat, cum sunt anumite pastile.

În ceea ce privește femeile, rezultatele au fost mult mai pozitive. Nu s-au descoperit probleme de sănătate asociate cu sexul. În plus, femeile care s-au simțit bine în timpul sexului nu au aveau probleme cu tensiunea arterială cinci ani mai târziu, când a fost refăcut studiul.

blank