Squid Game
International

Serialul fenomen „Squid Game” i-a adus unui bărbat din Coreea de Nord o condamnare la moarte

Serialul „Squid Game” difuzat de Netflix, care a fost vizionat de miliarde de oameni, i-a adus unui bărbat din Coreea de Nord o condamnare la moarte după ce a adus filmul din China și l-ar fi vândut unor elevi.

Autoritățile Nord Coreene au primit informații că un bărbat a adus recent din China un stick pe care era piratat serialul fenomen „Squid Game”. Bărbatul a fost prins după ce s-a aflat că șapte elevi de liceu se uitau la serial.

Serialul fenomen „Squid Game” i-a adus unui bărbat din Coreea de Nord o condamnare la moarte

Se pare că o copie a serialului a fost vândută unui elev din Coreea de Nord, care apoi a dat-o prietenilor săi, potrivit Radio Free Asia.

Serviciul de supraveghere al Phenianului i-a prins pe elevi după ce ar fi primit o informare de la o sursă necunoscută. A fost prins contrabandistul, care a fost condamnat la moarte și va fi dus în fața plutonului de execuție.

De asemenea și elevii care cumpărat filmul de la acest bărbat au fost condamnați la închisoare pe viață, iar cei care doar l-au vizionat au fost condamnați la cinci ani de muncă silnică.

Nici directorul școlii, profesorii elevilor și administratorii școlii nu au scăpat de pedepse. Ei vor fi și ei trași la răspundere. Deocamdată, ei și-au pierdut locul de muncă și, potrivit unei surse a Radio Free Asia, „au fost excluși din partid. De asemenea, vor fi trimiși să muncească în minele de cărbune sau vor fi exilați în zonele rurale ale țării.”

„Toți profesorii sunt îngrijorați că li s-ar putea întâmpla și lor același lucru dacă unul dintre elevi va fi vizat de o anchetă”.

Dictatorul Kim Jong-Un a interzis în Coreea de Nord distribuirea, ascultarea sau vizionarea oricărui conținut provenit din țări considerate capitaliste. Astfel de fapte se pedepsesc cu ani grei în lagărele de muncă forțată și deseori cu moartea.

Se pare că aceasta este prima dată când legea a fost aplicată într-un caz care implică minori.

În urma acestui incident, autoritățile ar fi făcut razii prin piețe pentru a găsi orice dispozitive de memorie cu conținut media străin.

blank