Serghei Şoigu
International

Serghei Şoigu, profeție apocaliptică. Ministrul Apărării din Rusia prevede un Război Mondial

Aflat în China, ministrul rus al apărării lansează o profeție apocaliptică. Serghei Şoigu susţine că războiul se va extinde în Asia.

Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării a declarat că Occidentul vrea să extindă conflictul din Ucraina în regiunea Asia-Pacific. Oficialul rus a făcut declaraţii în acest sens luni, la un forum de apărare, potrivit presei ruse de stat.

Luând cuvântul la Forumul Xiangshan, cel mai mare eveniment de diplomaţie militară din China, Shoigu a declarat că NATO acoperă o consolidare a forţelor în regiunea Asia-Pacific cu o „dorinţă ostentativă de dialog”, a relatat agenţia rusă de ştiri TASS.

Serghei Şoigu a acuzat ţările NATO promovează o cursă a înarmării în regiune. El a argumentat că acestea îşi măresc prezenţa militară. Totodată, îşi sporesc frecvenţa şi amploarea exerciţiilor militare în zonă.

Serghei Şoigu despre politica nucleară a Rusiei

Ministrul rus al Apărării a făcut declaraţii privind politica nucleară a Federaţiei Ruse. Serghei Şoigu a precizat că mişcarea Rusiei de a revoca ratificarea Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare nu înseamnă sfârşitul acordului. În acelaşi timp, Rusia nu îşi reduce pragul de utilizare a armelor nucleare.

Şoigu a declarat că Moscova este pregătită pentru discuţii privind soluţionarea post-conflict a crizei ucrainene privind continuarea „coexistenţei” cu Occidentul. Doar cu condiţia ca ţările occidentale să înceteze să mai caute „înfrângerea strategică a Rusiei”.

Subliniind că încă nu au fost create condiţiile pentru astfel de discuţii, Şoigu a spus: „De asemenea, este important să se asigure relaţii egale între toate puterile nucleare şi membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU. Organizaţia poartă o responsabilitate specială pentru menţinerea păcii şi a stabilităţii globale”.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a sosit luni la Beijing într-o vizită de lucru. El va participa la Forumul de Securitate Xiangshan. Acest lucru a fost raportat Ministerului rus al Apărării. „Șeful departamentului militar rus va face un raport în sesiunea plenară pe tema „Responsabilitatea statelor mari și cooperarea în domeniul securității globale”, relatează TASS.

Al 10-lea Forum de Securitate Xiangshan a fost deschis pe 29 octombrie. Se va desfășura până pe 31 octombrie. Pe lângă cadre universitare și diplomați, la forum vor participa delegații oficiale din peste 90 de țări, inclusiv Marea Britanie, Iran, Rusia, Arabia Saudită și SUA. Aproximativ o treime din delegații vor fi reprezentate la nivelul miniștrilor apărării și al șefilor de stat major.

blank