Serghei Lavrov speră la un acord rapid privind prizonierii americani
International

Serghei Lavrov speră la un acord rapid privind prizonierii americani deţinuţi acum în Rusia

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a oferit detalii de ultimă oră privind negocierile dintre Moscova şi Washington privind schimburile de prizonieri. Totuşi, însărcinatul cu afaceri al SUA la Moscova atrage atenţia că partea rusă nu a venit până acum cu răspunsuri serioase.

Veşti bune de la Moscova privind cei doi prizonieri americani care riscă să îşi petreacă în continuare ani grei după gratii în Rusia!

Serviciile de informaţii din Rusia şi SUA discută despre schimburile de prizonieri. Serghei Lavrov speră că se va ajunge la un acord

Este vorba despre jucătoarea de baschet Brittney Griner (foto dreapta) şi fostul pușcaș marin Paul Whelan (foto stânga).

Potrivit unei declaraţii făcute de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, ţara sa şi Statele Unite ale Americii poartă discuții despre posibile schimburi de prizonieri, care speră că vor avea succes.

Cele două părţi caută un acord pentru eliberarea lui Brittney Griner și a lui Paul Whelan, notează jurnaliştii de la Sky News.

Şeful diplomaţiei de la Moscova a explicat că negocierile privind schimbul de prizonieri au loc între serviciile de informații ale Rusiei şi Statelor Unite.

Moscova nu a oferit până acum un „răspuns serios”, afirmă însărcinatul cu afaceri al SUA la Moscova
Elizabeth Rood, însărcinatul cu afaceri al SUA la Moscova, a declarat pentru agenția de știri de stat rusă RIA că discuțiile continuă prin „canalul desemnat” cu privire la un acord pentru eliberarea lui Brittney Griner și a lui Paul Whelan.

Moscova nu a oferit totuşi un „răspuns serios” la niciuna dintre propunerile Washingtonului, a ţinut să puncteze oficialul american.

Brittney Griner a fost dusă într-o închisoare din regiunea rusă Mordovia în noiembrie pentru a executa o pedeapsă de nouă ani, după ce a fost arestată în februarie cu cartușe de vape care conțineau ulei de canabis.

Jucătoarea de baschet a declarat la proces că le-a folosit pentru a atenua durerile provocate de accidentările sportive și că nu a vrut să încalce legea.

Paul Whelan, fost pușcaș marin american, execută 16 ani de închisoare în aceeași regiune pentru acuzații de spionaj, pe care le neagă.

Schimburi de prizonieri negociate în plin război şi între Rusia şi Ucraina
În tot acest timp, continuă şi schimburile de prizonieri dintre Rusia şi Ucraina. Spre exemplu, în urmă cu o săptămână, pe 24 noiembrie, cele două tabere au returnat fiecare câte 50 de soldați captivi în urma negocierilor.

„La 24 noiembrie, în urma procesului de negociere, au fost returnați 50 de militari ruși de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev, care se aflau în pericol de moarte în captivitate”, a transmis Ministerul rus al Apărării.

Soldații vor fi duși la Moscova pentru tratament și li se va oferi „asistența medicală și psihologică necesară”, mai spunea sursa citată în urmă cu o săptămână.

Două zile mai târziu, pe 26 noiembrie, a avut loc un nou schimb de prizonieri. Nouă soldaţi ruşi au fost predaţi de către trupele ucrainene, în schimbul a nouă soldaţi ucraineni şi trei civili.

blank