Serghei Lavrov
International

Serghei Lavrov, mesaj pentru Occident: Rusia este pregătită să negocieze, dar nu oricum

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, duminică, că Rusia este pregătită pentru negocieri dacă Occidentul „ține cont pe deplin de interesele Rusiei și de securitatea acesteia”, potrivit celor relatate de RIA Novosti, controlată de stat rus.

Serghei Lavrov a declarat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, este în continuare dispus să negocieze în privința Ucrainei, dar are anumite condiții, potrivit propagandei ruse.

„Suntem întotdeauna gata să îi ascultăm pe colegii noștri occidentali, dacă mai fac o cerere pentru a organiza o discuție. Sper că vor putea să ne ofere niște abordări serioase care să contribuie la dezamorsarea tensiunilor și să țină cont pe deplin de interesele Federației Ruse și de securitatea sa”, a declarat Lavrov.

Putin și Joe Biden ar putea „discuta despre garanțiile de securitate ale Rusiei”
Acesta a mai subliniat faptul că Rusia este pregătită să discute cu Occidentul, „dacă acesta i se adresează „cu propuneri realiste, bazate pe principiile egalității și respectului reciproc al intereselor, care vizează găsirea unor compromisuri și a unui echilibru între interesele tuturor țărilor din această regiune”.

El asigură că în ultimele șase luni au existat mai multe inițiative din partea americanilor și a unor alți oficiali occidentali care au cerut să aibă convorbiri telefonice cu liderul rus”. Lavrov a mai spus că și unii miniștri de externe i s-au adresat cu aceeași solicitare, iar el a fost întotdeauna de acord. ”Rusia a fost mereu dispusă să negocieze”, a mai declarat Lavrov

Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri că Federația Rusă nu a refuzat niciodată să negocieze
Peskov a spus că astfel de negocieri ar însemna discutarea acordurilor pe care Kremlinul le-a elaborat în decembrie și le-a transmis NATO și SUA. În documente, Moscova a cerut ca NATO să nu se extindă în continuare, inclusiv în Ucraina și alte țări, precum să renunțe la orice activitate militară. pe teritoriul Ucrainei sau a altor state din Europa de Est și Asia Centrală.

Secretarul de presă al președintelui rus Dmitri Peskov spune că negocierile privind Ucraina ar trebui să fie purtate în primul rând cu Washingtonul, deoarece Kievul acționează „la ordinele din exterior”.

„În mod evident, votul decisiv este al Washingtonului. Este imposibil să vorbim despre orice cu Kievul, de exemplu”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului într-un interviu acordat în cadrul emisiunii Moscova a postului Russia-1.

Greu de crezut că vor exista negocieri atâta timp cânt Biden nu vrea să apară în poza de grup a G20 cu Putin
Pe 19 octombrie, Politico a raportat, citând pe nenumiți din administrația Biden, că oficialii americani lucrau pentru a se asigura că cei doi lideri nu se încrucișează. Chiar dacă Joe Biden a rămas inițial deschis unei întâlniri bilaterale oficiale cu Putin, aceștia au exclus această posibilitate. Potrivit surselor Politico, Biden va evita să apară într-o fotografie împreună cu Putin la G20.

De asemenea, Peskov a explicat că „la Kiev există un președinte, președintele legitim al Ucrainei, domnul Zelenski și este posibil să se ajungă la unele acorduri cu el pe baza experienței din martie, dar aceste acorduri nu valorează nimic, pentru că la ordinele din exterior pot fi anulate instantaneu. În consecință, cel puțin trebuie să vorbim cu creierul lor, liderul”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, informează kyivindependent.com.

blank